Kumite cu o fată cuminte

Deunăzi, Ștefan a fost întrebat dacă îi place mai mult tenisul sau baschetul. A răspuns că îi place mai mult baschetul pentru că se poate exprima mai bine. Treaba asta mi-a răsunat în cap mult timp și cred că am s-o folosesc și eu.

Când diverși prieteni, amici sau cunoștințe, sportivi sau nu, mă întreabă ce mai fac și de ce tocmai arte marțiale (aici, mulți execută o eschivă, adicătălea, aș fi devenit periculoasă…; le răspund că sensei nu asta ne învață), le voi spune că e o formă de exprimare a personalității mele. 

Epuizantă, uneori (de cele mai multe ori; coafura încă rezistă); riguroasă prin precizia și dinamica antrenamentelor; zen prin atitudinea de nonagresivitate (de relaxare) pe care trebuie să o înveți, asta neînsemnând blegeală, ci lipsa furiei, a încrâncenării. Să acționezi cu capul limpede, neinundat de agresivitate, de furie, de negru în fața ochilor (sau roșu…). 

În imagini, o bucățică (de fapt, un summum al pregătirilor de până acum) din antrenamentul de azi – kumite – cu sensei Gelu Ioghen.

Nu fiți prea exigenți în aprecieri.  Sunt pe drumul ăsta de numai 8 luni….

https://www.youtube.com/watch?v=P013FnOfBHk&feature=youtu.be