Fluturași de bălegar (II)

Meargă pictorii la țară
Ca să piară
De caldură și de praf! 
Mie dați-mi străzi pavate
Măturate, –
Dați-mi cinematograf! 

Ca un fluture pe floare, 
Beat de soare, 
Pentru ce să mor așa? 
Nu mai vreau țărănci naive, 
Primitive… 
Mie dați-mi altceva!

                                                                                                                   George Topârceanu, Vara la țară

Neluța fu, până la 14 ani, fată de Bucureșți, locuind cu părinții în nordul capitalei. Ca să scape de asprimea unui tată cu metehne, vacanțele le împărțea între treburile din bătătura bunicilor și fuga cu vitele pe islaz, acolo unde firele de stuf n-au nici gură, nici urechi, darămite ochi. Sunt ca pământul uscat: nu lasă nicio urmă când îl calci. Sau, dacă o lasă, răcoarea nopții, vântul și ploaia o șterg la prima pală. Cartea nu fu prima ei dragoste; poate nici a doua….Despre a treia, povestitorul încă nu ne dezvăluie nimic.

De la o vreme, mai ales când afla că Neluța venise de la capitală, Petre, băiat din sat – nici sărac lipit, nici avut -, își schimba traseul spre izlaz. Pândea silueta firavă apărând în obișnuiții pantaloni scurți strânși pe picior și tricoul lăbărțat, de sub care se zbăteau să iasă în lume doi bulgări abia încolțiți. De cum o zărea pe cărare, n-o mai lua prin capul satului, pe drumeagul care se lăsa de la biserică în jos, cum îi era obiceiul, ci se abătea mai spre mijloc. Ochii curioșilor din spatele gardurilor consemnau coincidența ca fiind o treabă de copii (“ca… copiii”, după spusa țațelor). Așa ajungea să mâne vitele împreună cu Neluța și să stea ceasuri întregi unul lângă altul, privind ca turmentați îndărătul vitelor, stuful înțepenit de căldură, libelulele și păsările care își făceau rondul larg deasupra Argeșului. Câte un pescar rătăcit se mai interpunea câteodată acestei imagini obișnuite.

Asta până când ticăitul hormonilor și nepăsarea întinsului izlaz le dădură semnalul.

Iar semnalul fu atât de scurt și…surprinzător, că Neluța rămase gravidă înainte de terminarea clasei a IXa. Când ai ei își dădură seama că-i borțoasă, mai spre luna a șaptea – bucuria că i-a venit fetei pofta de mâncare s-a transformat în certitudinea ăluia cu doi ochi -, tat-su o snopi din bătaie. Furios din cauza rușinii pe care i-o aduse, cu ochii ieșiti din orbite, o încălecă ca pe o iapă și-i cără la pumni și palme mai s-o lase fără suflare, dacă n-ar fi intervenit mamă-sa: “O omori; las-o, o să vadă ea pă dracu’ gol! ”

Când se duse să nască, țipa ca din gură de șarpe. Era mică-n bazin (bazin de copil) și se dilata greu. Gemea, urla, strângea cearsaful pătat al patului și o striga pe mamă-sa. Asistente sau infirmiere, n-o lua nimeni în seamă. Făcea parte din procentul proastelor care-și ispășeau păcatul statului cu cracii-n sus.

-Maică, măiculița mea! Ce mă doooarrreee! De ce mă dooooaaaare așșșșaaaaa?

Copila credea că ar trebui să fie ca la injecție: înțeapă puțin, dai cu spirt, freci și trece.  Evental, mai curge puțin sânge…. , ca atunci când Petre s-a lăcomit ca prostovanul la caimacul ei feciorelnic. Își amintea acum de bătaia de la tat-su ca de-o mângâiere mai apăsată. Și Petre?, unde-i Petre?, lua-l-ar dracu’. Că a mințit-o. I-a zis c-o s-o gâdile puțin, ca și cum i-ar trece niște libelule pe la partea nerușinată.

Urla. Urla din toți plămânii și nu înțelegea de ce toate simandicoasele din salon, borțoase și ele, nu scoteau un sunet. Ba unele mai și citeau de parcă erau la Călimănești, la băi. Sau Petre a avut deptate? Că, de fapt, ar trebui să gâdile și doar pe ea o doare, așa, ca o răzbunare a Ălui de Sus. 

-Ce mă doooarrreee! De ce mă dooooaaaare așșșșșaaaaa? Maică, măiculița mea!

Și poate că mamă-sa îi răspundea, dar prin gura asistentei impasibile, de gardă în seara aceea.

-Ți-a plăcut să stai cu cracii-n sus… Na, satură-te! Acuma taci și-nghite. Ce-or avea astea-n cap…., că nu e prima, zise asistena întorcându-i spatele și zâmbind profesional celorlalte viitoare mămici.

Neluța a urlat din toți rărunchii vreo 3 ore, până când, aproape leșinată de durerea care-i despica bazinul în două ca un picamăr, a născut, ajutată de doctorul nimerit de gardă. 

–Adu-o și p’ amărâta aia, zise scurt asistentei, după ce termină cu obligațiile și programările de cezariană. Născu un băiat și se trase în satul lui Petre.

-La mine n-ai ce căuta cu rahatu’ tău cu ochi, a avertizat-o tat-su, fără să o privească în ochi,  după snopeala pe care i-a aplicat-o. 

-După ce-l caci, să-ți iei baistrucu’ și să te duci la ăla!

Se umplu și de ocara rudelor de la București, care-și văzură vița de oraș năpădită de mană chiar în plină coacere (“Și ce s-a mai luptat tat-su să le aducă la București și io-te ce face asta….”).  Copilandră proastă și naivă.

-Cum, făi, dai tu “malul “din București pă curu’ vacii și pă veceu’ din fundu’ curții?, i-au zis tărăncile mai umblate de prin sat.

Încet-încet, Neluța se obișnui cu sculatul de la patru dimineața și datul de mâncare vitelor, cum se obișnui cu Dumnezeii și Cristoșii  lui Petre.  Nici nu-și mai aducea aminte când începuse bărbatul s-o articuleze. Se întorcea târziu de prin sat și, montat de băutură, intra în casă izbind ușa de perete. Știa ce avea să urmeze.

Cel mai tare a bătut-o când i s-a părut că se uită mai nu știu cum după Marinică. Și dacă ar fi rămas doar cu bătaia…. Dar a și împins-o cu gura în plita sobei, când ea s-a repezit să-i pună de mâncare dinaintea ochilor turbați. Când s-a dezmeticit din leșin, sângele îi umpluse gura ca un zer bălos și buza de sus îi intra prin golul pe care nu-l mai simțise până atunci.

Al doilea copil, nici n-a băgat de seamă când l-a făcut. Măcar acum știa că n-au ce căuta libelulele prin partea păcătoasă; cauta doar mâna mare și păroasă a medicului de gardă, care îi scoase un alt băiat.

Ani la rând, Marinică se obișnui cu prezența Neluței pe izlaz, cum se obișnui și cu vânătăile de pe care i le descoperea la intervale regulate. După ce i-a zis: “gata, vino, fă, să stai cu mine, nu mai pleca!”, Neluța începu să cunoască o viață mai domoală. Marinică n-o bătea, munceau cot la cot.

N-avură cu ce, trebuiră să aștepte ani buni până să facă nunta, să pună ban pe ban. 

A doua zi, după nuntă, se simțea altfel. Ca de obicei, se duse pe izlaz să ducă vitele cu Marinică. Poate că nici n-apucă să pună geană pe geană. Urmele machiajului nu i se șterseră. Își pierdură puțin sclipiciul. Avea încă  fața gătită. 

Va continua.

Fluturași de bălegar (I) este aici.   

Fluturași de bălegar (III) este aici.

Povestea este o ficțiune. Orice asemănare cu caractere și situații reale este pur întâmplătoare.