Geanta, geanta! Geanta-i cu belea…..

Printre sufletele dobrogene de tătari, turci, români sau bulgari țâșni, ca o furtună de confetti, vestea că, într-un sat cu nume rezonant, un preot harist  face minuni…. Și, dacă e cu minuni, norodul – intelectual, muncitor sau țăran – merge musai puhoi (că ești ca și sfințit, nu-i așa?), cu mașina, cu sacul sau, dacă nu, măcar cu …..

-Ai auzit, dragă, de preotul X, din satul cutare?  Rodica nici n-a  mai așteptat răspunsul meu, că a și continuat afectat:

-Face minuni! Eu zic să mergem și noi.

-Mda, zic eu ușor nedumerită, hai să mergem! I-am zis așa, într-o doară, fără să mă gândesc prea mult.

Rodica e o doamnă pe care o cunoscusem cu mulți ani în urmă, iar acum o luase pe calea bisericii.

Fii atentă!, zice ea. Aranjez eu, tu doar să mergi cu mașinuța…. Să-ți iei și ceva pe cap, că nu poți să stai  oricum acolo….Să știi așa…. e lume multăăăă-multăăăăă…; e lume multă, da’ trebuie să înțelegi și tu că dacă vrei să….., trebuie să…..

Îi zic: bine, mergem. Acuma, dacă am făcut promisiunea, trebuia să mă țin de cuvânt. Plecăm înspre locul cu minuni. Rodica mă pregătește din masină:

-Îți mai zic încă o dată (acuma, am pornit-am pornit): o să fie lume multă. Da ‘tu, tu nu trebuie să faci nimic, tu doar te ții după mine. Da’ te ții după mine, că  – o să vezi, – ajungem în față, la altar.

Ajugem acolo, în curtea biseicii, după ce abia găsii un loc de parcare. Privesc consternată împrejur. Potop de lume oriîncotro vedeai cu ochii; lumea după lume, aglomerație, nebunie, vânzoleală, înghesuială…. Văzând asta, îi zic:

-Băi, Rodico, ce facem noi aici, mă fată…? Și ca să stăm în curte…?

-Ai tăcut? îmi răspunse scurt și înțepat, ca și cum s-ar fi adresat unui tânc. Ți-am zis să te ții după mine!

Ei bine, nu știu ce a făcut, nu știu cum a făcut (că eu nu mai vedeam nimic; mă luară niște călduri…și niște nebuneli…) că am ajuns în fată, lângă altar. Eram în interiorul bisericii ca sardelele. Vă imaginați cum ne-am putut strecura…. Nu mai puteai respira, darămite să te miști; dacă ai fi aruncat un ac, nu ajungea la podea… Și-mi face din nou instructajul, în șoaptă și afectat, pătrunsă de moment:

-Fii atentă! 

-Da, zic eu sugrumată de căldură și de nervi.

-O să iasă cu Sfintele Daruri….

-Păi, ce ne dă…?

-……..Sfintele Daruri, dragă! îmi răspunde apăsat și răstit.

-Păi și eu te întreb: CE NE DĂ?

Totuși….

Ea, uitându-se disperată la mine, îmi răspunse:

-Smirnă și tămâie!

-Aaaaaa, da, da, zic eu abia respirând din cauza valurilor de căldură și transpirație care curgeau de prin toate părțile. Sper că n-ați uitat că eram chiar în buza altarului, eram fruntea.

-Fii atentă!, îmi zice întorcându-se cât mai aproape de urechea mea, când iese preotul, noi trebuie să ne culcăm pe jos.

-Păi, zic eu, de ce?

-Păi, trebuie să treacă peste noi. Să ne pășească….

-Aaaa, zic din ce în ce mai nedumerită, de ce să ne pășească….???

–Ca să ne…. facă de… sănătate, de casă….și fii atentă! Pui tămâia asta pe care ți-o dau eu acuma, i-o pui în cădelniță, iei poala popii și o pupi ; și geanta…..

-Ce-i cu geanta? mă arătai eu complet amețită. Ce-i cu geanta?

-Să nu uiți geanta! 

-Ce-i cu ea?????

-S-o pășească, dragă! Să pășească și peste geantă….

–Aha, păi nu știu, de unde să știu….

De acasă, când am plecat, îmi luai la repezeală, că uitasem, o eșarfă. Am tras și eu ce mi-a venit la mână…Am apucat o eșarfă de nylon, d’aia cu animal print…. Și ea zice dintr-o dată:

-Baticul, dragă! Și mi-l pun….

Dacă mi-o legam sub bărbie, nu puteam să respir, dacă o legam la spate, cădea. Când așa, de nu mai vedeam nimic, când se ducea pe spate…În fine, o leg din nou sub bărbie. Și, la un moment dat, asta zice:

-Hai să ne culcăm!

Mă uitai în stânga-n dreapta…,da’ nu prea era loc.  Brațele le aveam stâns lipite de corp, că nu aveai loc nici să te scarpini în nas… Și asta zice șuierat:

-Vezi că iese.

Baticul, între timp, îmi căzuse într-o parte, geanta nu mai știu pe unde o aveam…

-Culcă-te! îmi șuieră din nou disperat. Mă culcai pe o parte, cu brațele un singur bloc cu trupul, nu mai aveai cum să miști. Stăteam toți pe o parte, ca boabele pe ciorchine. Capul, dacă-l țineam la pământ, nu vedeam nimic, mâna dreaptă era înțepenită cu poșeta și ea striga:

-Geanta, geanta!

Eu mă chinuiam cu baticul, cum îl dădeam, nu stătea deloc. Acuș îl trăgeam, acuș se ducea din nou pe spate…. Asta, din spatele meu, tot striga: geanta, geanta! Mi se blocase cumva spre spate, nu mai puteam să o trag. Într-o mână aveam tămâia, iar ea striga disperată:

-Pupă-i poala, pupă poala popii!

Să-i pun tămâia, să-mi trag baticul, care iar îmi căzuse, să trag geanta. Nu mai vedeam nimic. Zic, în gândul meu, acuma ce să fac: să-l împiedic pe popă? că nu mai știam cum să trag geanta….Cum să mai pup și poala popii… Și asta tot stiga disperată în spatele meu:

-Geanta, geanta!

Să trag dintr-o smucitură geanta și să-l împiedic pe popă???? Erau lângă mine un nene…. cam așa, doi pe doi, doamne directoare…., mironosițe….

N-am zis nimic pe moment, eram cheaună…Însă, când am ieșit, i-am zis clar și răspicat:

-E prima și ultima oară…. Să nu mă mai chemi niciodată la așa ceva. Că nu mai vin. I-am zis: dacă asta e credință…, înseamnă că suntem rău de tot.

-Păi, de ce, măi Zina?

-Fă, auzi, mă lași? Ce-i asta, dragă? Tăvăleala asta pe jos. Lumea ziceai că e prostită. Popa nu avea loc pe unde să calce. Toată lumea era pe jos…Domnule, n-ai văzut așa ceva: SAR-DE-LE! Preotul călca și pe tine, și pe lângă tine. Miau nu scotea una…I-am zis:

-Să mă ierte bunul Dumnezeu, asta-i credință? În asta constă credința? Lasă-mă-n pace….!

Am realizat ridicolul situației când m-am văzut tăvălită p-acolo, dă-i, pune-i ălea, trage poala…Eu chiar am crezut într-o chestie frumoasă…. 

P.S. Povestea a fost istorisită la ceas de seară, în râsetul continuu al celor ce-o ascultam, la masa de sub bolta viței de vie a doamnei Sârbu. A fost însutit mai bună decât orice scenă dintr-un stand-up comedy. Multumesc, doamnă Zina! Ne-ați făcut seara de poveste….