De ce nu pot abdomene?

De ce nu reușesc să fac ”banalele” abdomene? De ce mă doare coloana când le fac? De ce mă doare gâtul? De ce le urăsc atât de tare?
1. Pentru că, alături de flotări și tracțiuni, sunt cele mai grele exerciții. Și în nici un caz nu le-aș face ca începător. Și cei cu nivel mediu de fitness au nevoie de prudență în a le face.
2. Abdomenele sunt un summum al forței și flexibilității întregului corp. Deci, nu plonjăm în ele înainte de a căpăta o precizie a mișcărilor și articulațiilor
3. Pentru că mobilizează multe grupe musculare în afară de abdomen: spate, mușchii flexori ai coapsei, fesieri, chiar și brațe.
 
Ce ar fi util să facem până la abdomenele ”clasice”:
– exerciții de flexibilizare a umerilor, coloanei (lombare, în special), bazinului, coapselor;
– întărirea musculaturii spatelui (lombare, cu precădere, dar și mușchiul trapez, care urcă pe gât și susține zona cervicală), pieptului, întărirea mușchilor flexori ai bazinului (cei care ajută la ridicarea și coborârea picioarelor), fesierii, coapsele.
– să facem alte tipuri de exerciții pentru abdomen, cu alte amplitudini, care să lucreze în oglindă cu spatele.
Când toate astea se vor fi întâmplat, exercițiile pentru abdomen își vor face și ele treaba, în sensul că vor produce, printre alte beneficii, și mult râvnitele pătrățele. Și nici spatele nu va mai durea, și nici gâtul nu va mai suferi atât.
Nu știu la ce nivel de fitness sunteți voi (că nu sunteți prea generoși cu mine când vine vorba să-mi împărtășiți despre voi, despre sportul vostru), dar dacă exercițiile pentru abdomen produc dureri articulare (arsura musculară e altceva), mai înțelept ar fi să nu le faceți.
În exercițiul pe care îl fac eu aici îmi lucrează inclusiv cerebelul. Este, dacă vreți, o ”aroganță” în materie de abdomene, pentru care e nevoie de toate cele pe care le-am descris mai sus. După asta, drumul spre pole acrobatics dance e deschis…. 🙂 Că doar, mai nou, e și sport olimpic.
 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *