Cum să ne împăcăm cu propriul corp

Corpul nostru face nazuri. Are chef de dulciuri când noi vrem să-l trecem la dietă, obosește când noi vrem să-l urcăm pe banda de alergare. Diferă foarte mult de ceea ce ne-am dori să fie. De ce relația cu corpul nostru este atât de complicată? De ce, de multe ori, ni-l percepem ca străin nouă, care nu ”trage” în direcția pe care ne-o dorim, o visăm. Să fie doar lipsa noastră de voință? De ce relația noastră cu mâncarea este atât de tumultuoasă uneori?

”Asta se întâmplă pentru că în trupul nostru se luptă, corp la corp, să existe trei corpuri:

1. organicul (mașina noastră de trăit),
2. fantasmaticul (visat, format din imagini pe care ni le forjăm noi înșine în interior, unde inconștientul își are partea sa) și, în sfârșit,
3. corpul impus, cel pe care trebuie să-l construim conform normelor culturale, convențiilor sociale. Acesta din urmă este corpul pe care îl vizează moda, estetica, dietetica, normele comportamentale.”, explică Noëlle Châtelet în cartea sa ”Corp la corp culinar”.

Noțiunea de „corp la corp” implică ideea unei lupte, a unui război. 

Suntem forțați să gândim și să experimentăm punerea împreună a acestor trei corpuri. Când ne referim la corpul unui individ, ne adresăm în același timp organismului său, imaginației și corpului său social.

 „Mâncăciosul”, de exemplu, nu doar că își hrănește corpul biologic, ci fantezează despre mâncare, își face o plăcere pe care îi place să o împartă cu ceilalți.

 Dar, în general, unul dintre corpuri încearcă să aibă prioritate față de celelalte două. 

Pentru persoanele cu patologii alimentare – anorexie sau bulimie – corpul fantastic este cel care domină: anorexicul nu își vede corpul așa cum este cu adevărat și vrea să demonstreze că este posibil să trăiești fără să mănânci și să scapi de dictatura corpului maşină și de cea a obligativității meselor.

Care sunt soluțiile pentru a obține pacea?

Trebuie să facem compromisuri. Când îți place să mănânci bine și tinzi să fii supraponderal, dar în același timp visezi să fii slab, trebuie să faci o alegere: gurmand sau slab. Trebuie să renunți la ceva… Ceea ce necesită o ascultare vigilentă a sinelui: ce este pentru mine cel mai important? Ce îmi face cea mai mare plăcere?

Nu s-a vorbit niciodată atât de mult despre corp ca astăzi. De ce ?

Avem nevoie de religiozitate, de spiritualitate. Cu toate acestea, valorile s-au mutat din cer pe pământ: corpul este acum obiect de cult prin excelență. El a devenit mesagerul privilegiat al întrebărilor rezervate înainte sufletului: „Cine sunt eu?”, ”Ce pot fi?”.

Pentru a scrie „Corp pe măsură”, cartea mea de chirurgie estetică, am investigat serviciile de specialitate. Am întâlnit femei și bărbați veniți să-și rezolve probleme legate de corp, dar care, în realitate, căutau răspunsuri la întrebări extrem de profunde despre ființa lor, identitatea lor, bătrânețe și moarte, dar și despre iubire: vreau să iubesc, să fiu iubit.

De parcă trupul ar fi singurul material, unicul vehicul la dispoziția noastră pentru a da glas a ceva din noi pe care nu îl putem exprima, în special nevoia unei priviri iubitoare.

Ce relație ai cu corpul tău?

Încerc să mă împac cu el, îl fac să mă acompanieze. Dacă femeile își fac lifting facial, este pentru că se simt trădate de corpul lor. Toți se plâng de un decalaj între ceea ce sunt în interior și imaginea pe care o contemplă în oglindă. În schimb, ideea de a mă acompania pleacă de la asumare: da  schimbărilor în organism, da faptului că îmbătrânim. Și însoțesc aceste schimbări cu o transformare a ființei mele. 

Deci trăiești în perfectă armonie cu corpul tău?

Nu, desigur. Sunt chiar specialistul în mici boli care nu sunt grave, inexplicabile si care rezista tuturor tratamentelor. Acestea sunt rebeliuni normale ale corpului. Are lucruri de exprimat și îl las să vorbească. Medicul meu chiar mă sfătuiește să mă împac cu aceste boli. Într-adevăr, cred că, dacă aș scoate-o la capăt cu ele, aș risca să dezvolt altele mai serioase. Potrivit lui Georg Groddeck, un contemporan al lui Freud, căruia i se atribuie paternitatea psihosomaticii moderne, boala este un limbaj care are nevoie de teatralizarea unui simptom pentru a ne exprima ființa. La Universitatea Paris V, conduc un seminar pentru studenții la lingvistică pe tema: „Limbajul corpului în relație cu mâncarea, estetica și boala”, trei domenii care ilustrează foarte bine felul în care corpul servește drept vehicul pentru suflet

Trebuie să inventăm un dialog complice cu corpul?

Da, un dialog constant, dar care, inevitabil, va implica momente de dezacord. Acest dialog este chiar dovada că suntem în viață. Pentru mine, corpul este un spectacol permanent pe care nu mă opresc niciodată să-l privesc și să-l ascult. Asta nu înseamnă însă că înțeleg mai bine decât alții ceea ce spune: rămâne misterios. Dacă aș avea un titlu general de dat cărților mele despre corp, ar fi „Metamorfozele”: momentele de trecere prin viață sunt cele care mă fascinează cel mai mult. Și, în esență, cele către bătrânețe, pe care va trebui să le întâmpin…

Interviul cu Noëlle Châtelet, autoarea cărții ”Corp la corp culinar”, l-am tradus din revista Psychologies