Fizică multă, chimie mai puțină

De aproape 40 de lei și-un inconvenient care decurge din lipsa acută a spațiului de stocare am primit așa: dumicați mestecați, impresii de deja-vu, hârtie groasă (înțeleg că trecem totuși și printr-o criză a hârtiei tipografice, nu?), corp mare de literă, scriitură de tip Facebook (am câtiva prieteni în lista de FB care scriu cam la fel, deci, nu rău… ), tristețea scriitorului însingurat, răsfățat, plângăcios, căruia i se vând bine cărțile în țara lui (Bulgaria), și un început de poveste fabulos, care m-a ținut agățată și trează până după jumătatea cărții.

Dar doar începutul… Am dormit puțin, nu mai am mult până la final. Nu e însă o carte care să-ți spargă valuri în creier, și poate că e nevoie și de asta din când în când, ca să îl apreciezi mai mult pe Cărtărescu… 🙂

După ce dădui cu nasul de primul sfert al cărții, am gestul reflex să mă întorc la fila a doua să văd când e apărută cartea în Bulgaria, 2011, și mă întreb nevoit de ce e publicată în România după 10 ani. M-am lămurit spre jumătatea cărții (evident, nu din răzbunare că ne pleacă turiștii la all inclusivul bulgăresc. Hă-hă-hă, ”glumă tătă”.

E, însă, fără îndoială o carte bună, mai bună chiar în ochii celor care au făcut ochi și crescut o perioadă bună în comunism, dar nu au nostalgia acestuia.

Intri în carte, intri în Labirint, în legenda Minotaurului, în pivnițele și demisolurile unde autorul își petrece o bună parte din copilăria comunistă, de la înălțimile cărora (re)compune oameni, povești după chipul gleznelor, încălțărilor, gambelor pe care le zărește prin geamul plasat la nivelul străzii.

Perspectiva sfârșitului, a dispariției speciei, a negrului absolut duc negreșit la tentația (obsesia, ca să fiu în ton cu noua tendință psihosocială) de a arhiva/încapsula obiecte, povești, tăieturi de ziar, pagini erotice; duc la plonjeul în mintea bunicului, a tatălui, a partenerului imaginar și agasant în chestiunile filosofice; duc la umorul ca pișcătura unui ardei bulgăresc.

Toate astea ne pun în brațe o ”Fizică…” ușor de înghițit, prietenoasă cu posibilitățile noastre de concentrare (fraze scurte, ritm, povești narate jurnalistic), chiar ceva chimie pe alocuri. O perfectă carte de sâmbătă-duminică, mai ales când n-ai chef să gătești, să bagi aspiratorul (n-am femeie pentru asta, eu sunt femeia), iar soțul îți înțelege perfect aspirațiile și expirațiile.

P.S. Ce șanse sunt să întâlnești în cartea bine tradusă în română a bulgarului Gospodinov numele scriitorului (Salman Rushdie) a cărui carte tocmai ai terminat-o? Hmm? Dar las descoperirea asta în seama ta. Sunt sigură c-ai să-o citești…

Înțeleg că trece deja drept o carte ”rekomandabilă”.

Ed. Pandora M, 2021, traducerea Cătălina Puiu