Georgică

Apare de cum mă ivesc la fereastră. E Georgică. Își înalță capul ca să nu îi ratez cumva prezența. Discreția nu-i reușește. Se foiește de colo colo. Mi se pare mie sau acum mă privește cu coada ochiului? Îmi văd mai departe de treabă. Acum trepidează: dacă spațiul de manevră n-ar fi atât de strâmt, s-ar învârti într-un cerc. N-are ce face, așa că e-ntr-o defilare de du-te-vino prin fața mea. Femeie (am deja o vârstă); sunt mai greu de impresionat. Ridic storurile și mai sus. Nu se clintește. Recunoaște zgomotul, poate chiar îl așteaptă. Sunt impasibilă. El cerșește insistent, eu mă joc: hai, să te văd, cum mă convingi azi.

Știe deja și, în cele din urmă, uguie; eu cedez: ”Ștefan, te caută Georgică”. E semnalul nostru de ”vino și pune-i masa”. E jobul lui, e prietenul lui. Îl însoțește uneori și în compunerile de engleză. Ștefan țâșnește de la birou și se repede la punga cu grăunțe.

”Tatiii, să mai cumperi arpacaș, mai e puțin.” În mâinile încă de copil, nu încap prea multe. Unele aterizează în rama strâmtă a ferestrei (ce bine că am de lucru și pe-acolo cu aspiratorul, și ies al naibii de greu). Pe cele mai multe le presară pe marginea balcolului. Ca o ploaie din senin, vin întâriri. ”E femeia lui”, îmi explică Ștefan. ”O recunosc după gulerul mai golaș și mai palid.” Mai vine o pereche. Ștefan îi recunoaște și pe ei: “Sunt prietenii lor”. Pentru mine sunt identici.

Hop și stolul de vrăbii. Sunt vreo 10 deodată. Îi gonesc pe Georgici&comp. de pe brâul balconului. Au învățat ele că, dacă vin în stoluri, guguștiucii se sperie și abandonează hrana. Vrăbiile sunt anarhice, zburătăcite. N-au calmul și candoarea porumbeilor, dar nici găinațul lor…. Georgicii se lasă păgubași pentru moment. Ia să-i vezi, se întorc mai târziu prin învăluire. Vin la cealaltă fereastră, a bucătăriei.

Când și când, se opresc din paradă și privesc înăuntru cum s-ar uita un miop într-o oglindă. Un paparazzo i-ar invidia de moarte. Si totuși, noi iubim guguștiucii, deși mașina noastră, din cât e parcarea de mare, e singura plină de găinaț (sigur ca vor să ne mulțumească).

Mult găinaț, alb pe albastru, ca bulinele mari pe o rochie cloș (sau ca bulinele pe tricoul învingător de ciclist cățărător). Să vă zic și cum arată peretele exterior al balconului? Nu, lasă…