Linie și (de la) capăt

O căsnicie, ba chiar o viață, se pot încheia și așa. Într-o gară, între trenuri care vin și pleacă, la șase fără un sfert. Iar asta poate fi o eliberare. Da? Atunci pentru cine? 48 de ani de viețuire comună, 13 copii și multe caiete (scrise aproape ilizibil) copiate îți dau dreptul de viață și de moarte asupra celuilalt? Nu trebuie să îți placă sau să-l fi citit pe Tolstoi (deși e puțin probabil) ca să găsești cartea asta un puzzle aproape perfect, bine asamblat, bine tradus, bazat pe cercetări literare, dar totuși o ficțiune. Fiecare piesă – bucăți de jurnal sau relatări ale celor care l-au înconjurat (sau acaparat?) pe Tolstoi în ultimul an de viață – e bine înșurubată la locul ei, nu ”are joc”, le luminează cât trebuie pe cele din vecinătate.

E cartea perfectă pentru când nu ai timp zilnic să citești și, cel mai important (pentru mine, cel puțin), e bine scrisă, judecând asta și din perspectiva datelor istorico-literare de la care autorul nu se prea poate abate. Iar carnația pe care o adaugă plecând de la chestiunile astea obiective este savuroasă.

Pentru cititorii mai degrabă cinefili, există ”The last station”. Cartea a fost ecranizată în 2009, în regia lui Michael Hoffman, cu Helen Mirren, Christopher Plummer și James McAvoy în rolurile principale.

Editura Humanitas Fiction, 2022, traducere din engleză de Luana Schidu