Salcâmul galben – abanosul impostor

E nedrept să înghițim atâta (foto)glicină fără să echilibrăm cu țurțuri de miere prelinsă din ploaia salcâmului galben. Și Wistetia (glicina), și Laburnum (salcâmul galben) se trag din aceeași familie. Ambii au păstăi (toxice), de aceea și fac parte din regnul leguminoaselor.

Si uite că abia acum ne e clar că Jack din poveste nu pe un vrej de fasole s-a cățărat până la cer – că fasolea de pământ n-are abilitatea asta de stalagmită -, ci fie pe o glicină, fie pe un salcâm galben.

Stând atâta să privesc “ploaia galbenă” de după ploicica de ieri, am căpătat un temperament de copac. De fals abanos, cum mai e numit salcâmul galben cu trunchi brun închis la culoare.

Altfel cum aș putea înțelege acum că, cei care scriu cărți, trebuie mai întâi sa devină copaci și apoi scriitori. Sa simtă ce simt si copacii când sunt tăiați pentru cărți. Sau toate înfloririle și toate veștejirile.

Maria, care mă observă de la fereastră, remarcă în timp ce-și mestecă prânzul întârziat, că ai stat ceva și i-ai studiat-mirosit țurțurii galbeni și, vezi tu, ti-am zis io că ești cam boemă și în lumea ta.

Adică în lumea copacilor de fals abanos, din trunchiul cărora cică ies arcuri bune. Țintă bună să ai…

Iar dacă azi am un temperament de salcâm galben, înseamnă că m-aș putea mlădia olecuță și în scris. Dar doar scrisul galben îmi e permis. Pe cel lila încă nu-l îndrăznesc. N-am privit-mirosit suficientă glicină. E prea înaltă și sofisticată pentru mine.