Viața amoroasă bate bancul

Citesc ieri într-un editorial de pe gsp următorul banc misogin, de inspirație cretacică – nici nu bănuiam că, în epoca asta în care relațiile se consumă ca punga de popcorn pe bancheta din spate a filmului de scurt metraj, mai există astfel de pomeniri din fundul peșterii -, slobozit parcă din gura edentată de bârfitoarea satului cu curajul ascuns după perdelele flasce:

”În arbitraj de la o vreme e ca în caricatura aceea în care una prinsă în pat cu amantul îi aruncă înţepată soţului: Dragă, tu crezi ce vezi sau ce îţi spun eu? Ni se spune (…) că ceea ce vedem noi nu e adevărat. Adevărat e ce ne spun ei, înalţii preoţi ai fluierului. VAR e doar aşa, un amic care îţi dă un sfat când ţi se destramă căsnicia, în niciun caz un judecător de divorţ.”

În povestea ”clasică”, la îndemâna înțelegerii comune a mâncătorului de semințe (cojile scuipate în capul celui din față), amantul – cât e el de nărăvit – e absolvit aprioric de vină, soțul e păgubitul.

Doar ea, ”una”, e plină ochi de păcatul adulterului pentru că a ridicat coada și a îndrăznit ”să iubească doi oameni, pentru că așa se echilibrează balanța sufletului, doi iubiți care se completează unul pe celălalt, iar lucrurile devin mai puțin înspăimântătoare, și cu cât mă excita mai tare gândul la ceea ce mă aștepta a doua zi dimineață, aveam impresia că și Yoni mă excită”.

Despre ”una” e vorba și în cartea asta devastatoate, terminată azi. Iar judecătorul de divorț din pasajul citat mai sus e chiar amicul cu care amantul o împarte pe ”una”. Veți vedea și de ce…

E însă ”una” văzută dintr-o altă lumină, contorsionată, gol-goluță, deșirată, admirabil de curajoasă și bolnavă deopotrivă, deraiată de pe șinele ”bunului simț” erotic și conjugal, și marital.

”Una” care, prinsă între doi bărbați – unul (tânărul soț) excesiv de prevenitor; celălat, amantul (mai bătrân, prieten al tatălui și fost iubit al mamei), rece, distant, greu excitabil, nu cu iubire față de ea, ci dependent de dependența ei de el, plictisit de tot și toate, cu nevoie din ce în ce mai mare de stimulente sexuale, împărțind-o (în același acuplaj) pe ”una” cu prietenul lui, judecătorul, cel lipsit de erecție, dar drept-erect în dreptatea împărțită în sala de judecată din vârful ciocănelului.

”Vezi tu, o simplă partidă de sex, un bărbat peste o femeie, mă excită chiar mai puțin decât să fac exerciții fizice în fața televizorului. Poate că lucrurile stau așa privite dintr-un punct de vedere tehnic, am încercat eu să-l provoc, dar cum rămâne cu partea sentimentală? Se spune că asta face diferența, dacă ești îndrăgostit de o femeie, sexul cu ea te excită, nu? E ca într-o conversație, nu?

De ce crezi c-aș fi interesat de discuții? De unde și până unde ceea ce ți-am spus despre sex se aplică și într-o discuție? Stimulentele trebuie să fie din ce în ce mai puternice. Sentimente? Nici nu mai știu ce sunt acelea. Odată cu trecerea anilor, omul devine din ce în ce mai animalic sau mai copilăros, iar în funcție de asta are propriile necesități.”

Ea – cu viața distrusă (își părăsește, poate temporar?, soțul chiar înaintea plecării într-o lună de miere întârziată cu cinci ani), îndrăgostită și iubind fără puterea de a se desprinde de amant, deși știe că face o greșeală; el, amantul, distrus de plictiseală.

De plictiseala sexuală.

O recomand (dacă-mi e permis cuvântul), în special bărbaților, pentru infinita frumușete (de fapt, toată cartea e o frumusețe tristă, dar frumusețe întru totul) a poveștii-parabolă descifrate într-o altă cheie decât bancul prostănac de mai sus: Un tâmplar căruia i-a fost furată soția, iar în cele din urmă a ajuns să-i servească atât pe ea, cât și pe soțul ei cel nou, iar lacrimile lui de durere curgeau în cănile lor.

Și de ce plânge tâmplarul? Pentru soarta lui, a soției, care acum e a altuia, și ce nedreptate i s-a făcut – am fi tentați să spunem. Și dacă plânge pentru nedreptatea pe care i-a făcut-o soției? Și cine e omul rău în poveste? Soțul, soția sau amantul?

”Soțul s-a învoit să o trimită la ucenic pentru a-și obține împrumutul. Doar a pus-o în pericol în mod explicit, numai pentru a-și obține banii, și cum se face că vreme de trei zile nu s-a obosit s-o caute, trei nopți a mers la culcare fără ea, s-a trezit fără ea, și abia în ziua a treia a venit la ucenic să-l întrebe ce s-a întâmplat cu ea, și atunci, auzind că tinerii o pângăriseră pe drum, în loc s-o ia acasă, s-o îngrijească și s-o consoleze, s-a învoit cu ușurință să divorțeze, imediat ce ucenicul i-a oferit prețul prevăzut în contractul prenupțial.

De ce nu verifică, de ce n-o întreabă, doar el însuși o trimisese în aventura asta. Nu vedeți un lanț întreg de păcate în numele cărora a fost dată sentința!”

Da, cam așa e și cu viața: un lanț întreg de păcate în numele cărora punem etichete, dăm sentințe, scriem bancuri… scriem cărți.

Am început cu ”Destin” și-am ajuns inevitabil la ”Viața amoroasă”. Nu știu care mi-a plăcut mai mult și mai mult. Știu doar că ambele sunt sclipitoare.

Ce urmează acum?

Deocamdată, un gol. Și nu de poartă… dar acuși-acuși vine ”Simon” și-l umple.