„Nu avem p… “ zice Nichita Stănescu, dar nu la BAC

Maria susține că n-are cum Cărtărescu – Poema chiuvetei – să pice la BAC, că nu e scriitor canonic. Io îi zic că tocmai l-au canonizat la New York, că Solenoid (a propos, știați că, mai pe la sfârșitul cărții, sunt fix 12 pagini cu cuvântul – singurul – din poză? Fix 12, pe număratelea vă spun) e cartea de ficţiune a anului în SUA de către Los Angeles Times. Ea că nu și nu. Bine…

În fine, trecem peste momentul ăsta de dispută matinală de antrenament preBAC și ajungem la ”corporalizarea sentimentului” (citat din Manolescu) în poezia lui Nichita.

Însă mie îmi vie să-i dezvălui (și-o s-o fac cândva) Mariei mărturia asta despre Nichita, găsită în Adevărul:

” Alex Ştefănescu: Nichita (din câte am observat, pentru că nu făcea confesiuni erotico-vânătoreşti ca alţi bărbaţi) nu era foarte interesat de sex.

Ţin minte o întâmplare de un umor nebun pe care mi-a povestit-o nu el, ci o poetă excentrică şi uneori agresivă, dar talentată (acum moartă). S-a dus la Nichita în apartamentul său din Amzei şi i-a cerut să se culce cu ea.

El, amabil, a acceptat. S-au dezbrăcat amândoi, s-au întins pe spate, în pat, unul lângă altul, iar Nichita, ridicându-şi puţin capul şi examinându-şi locul dintre picioare, i-a spus pe un ton dezolat-constatativ: „Nu avem p… “

Acest plural, „nu avem“, specific inventivităţii ludice a lui Nichita, este de un comic subtil, rar întâlnit.”

Să revenim.

Nu știți ce e corporalizarea sentimentului? Ei, nu pot să cred!

Un sentiment care s-a hrănit cu suc și croissant amoros, cum ar veni. Adică sentimentul capătă corp în poezia ”Leoaică tânără, iubirea”.

Dar p-asta o știați? ”Pe omenire o doare-n fund de soarta ta” – Marin Sorescu.

Dar Ovid S. Crohmălniceanu (fără u, doar Ovid) știți ce-a zis despre ”Enigma Otiliei”?

Hm! Voila: ”Fiecare dintre personaje, inclusiv Stănică Rațiu, devin părinții Otilei. Au tendința de a se erija în protectorii Otiliei și îi hotărăsc destinul.”

Bun. Mai departe.

Vitoria Lipan este o ”Penelopă în căutarea lui Ulise” (Manolescu) sau un ”Hamlet feminin”. Ce alegem de aici? Care vă place mai mult?

În altă ordine de idei, zice Maria, unii colegi au dat deja în tarot și reies alte variante. Pe bune, nu e glumă!

Se vântură pe bursa prognosticurilor tot felul de variante. Nu le zic că poate vă inspiră și renuntați la grătare.

Oricum ar fi, e tot ca pe vremea noastră, deși ei le zic eseuri și nu comentarii. Le învață ca ”pe apă” și… Dumnezeu cu mila! sau sila…

După BAC, ei pleacă la mare degrabă, aruncă instant peste bord tot taninul literar pritocit ca varza murată, iar noi revenim la întrebarea recurentă și insolvabilă: ”De ce nu citesc literatură copiii, adolescenții?”

Dar nu înainte să ne amuzăm de perlele de la BAC, care, a propos, unele sunt scrise voit la mișto. Că ei știu că vor deveni celebri – anonimi, dar celebri – câteva zile după. Și asta nu e cumva o dovadă de inteligență și gândire reflexivă? Întreb că nu știu.