Forrest Gump de Brăila-Chișinău-București

Mă simt ca Forrest Gump la piciorul căruia a căzut o pană, doar că eu n-am pus-o în geantă, ci a trebuit să scriu cu ea, să scriu și să nu mai alerg o vreme.

Auzeam ca prin apă că mi se striga de pe margine: alergă, Dumitra, aleargă, da` mai și scrie!

Sau: scrie, Dumitra, scrie!

Și uite, acum s-a întâmplat minunea asta:

Și tot ca Forrest Gump zic: viața e o cutie de bomboane de ciocolată, nu știi niciodată cu ce te alegi.

N-am să obosesc mulțumind: Luanei Schidu care, după ce a citit a doua oară manuscrisul, l-a numit ”Miracolul Daphnia”, domnului Gheorghe Erizanu, directorul editurii Cartier, pentru încrederea pe care a avut-o în Daphnia și pentru felul riguros în care a publicat cartea.

Mulțumesc fiecăruia dintre voi, prietenii mei reali și virtuali, care, într-un fel al vostru, ați pus umărul la apariția Daphnia.

Mulțumesc ție, cititorule! Dacă n-ai fi tu, nici eu n-aș fi. Și nici n-aș povesti.

Daphnia se găsește în librăriile din România și Republica Moldova și pe site-urile cartie.ro, cartier.md, libris.ro, carturesti.ro, libhumanitas.ro.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *