Herești, raiul lalelelor domnești

– Așa-i că-s frumoase, mă întreabă ca și cum n-ar fi evident.

Le priveam deja de minute bune. Le dădusem târcoale din toate părțile. Chow Chow, zis Limbă albastră, care ne lătrase aprig când am intrat, s-a tras nepăsător la umbra bisericii. Îi vorbisem pre limba lui și s-a potolit repede.

Vocea, venind dintr-o laterală, s-a întrupat într-un bonhomme îmbrăcat în negru, haine de casă. Înghițea și ultimul dumicat. Probabil că tocmai se ridicase de la masă, alertat de lătratul câinelui.

– Aici e raiul, părinte, îi răspund. Cine le-a plantat?

– Eu și soția. De zece ani nu le-am scos din pământ.

Mă lasă să mă scald in voie în risipa asta de roșu, apoi ne însoțește spre intrarea în biserică. Un alt cuplu se alătură. Îl salută pe părinte. Și ei, vizitatori ca și noi. La schitul de la Mironești ne porniserăm inițial, dar, găsindu-l închis, ne-am lăsat spre Herești.

Părintele ne întreabă de vreo două ori dacă vrem o cafea.

Ca și anul trecut când am mai venit, totul e deschis, și biserica, și apa, și rodul florilor și al copacilor. Părintele lasă mereu la îndemână un săpun și prosop curat. Anul trecut am mâncat mere în curtea bisericii. Era toamnă.

Vizitasem Conacul Udriște Năstrurel, aflat alături de biserică.

Acum zăresc aparatul de cafea (filtru) cu carafa pe jumătate plină. Orice se poate servi. E în foișorul deschis din stânga bisericii.

Ne vorbește despre biserica de la Herești. E ridicată în 1644 de Elina Năsturel Herescu, soția voievodului Matei Basarab și sora fraților Năsturel. Astăzi, biserica poartă trei hramuri. Monument istoric bine restaurat.

Ne conduce în biserică. Câteva clipe, cât dăm roată cu ochii, nu ne întrerupe. Vorbește apoi de acustica extraordinară a bisericii, grație unor găuri din cupolă în dosul cărora sunt încastrate niște ulcele de lut pentru rezonanță.

Și, dintr-o dată, un cântec bisericesc irumpe cristal din cupolă. Umple toată biserica, ne umple și sufletul. Suntem cu ochii spre Dumnezeul pe care toți îl căutăm dincolo de pereții pictați.

Părintele continuă să cânte. Doar pentru noi patru. Nimeni altcineva în biserică. E ora 15.00.

Câteva picături îmi pleacă din colțul ochilor. Pornesc anarhic spre bărbie.

Cu gândul la mama, intrasem răvășită în curtea bisericii. A apărut raiul acestor lalele, apoi părintele, apoi cântecul lui pentru noi, poate și pentru mama.

Ies cu sufletul mai liniștit, mai împăcat. Sper ca și ea sa fie la fel.

Pentru mine, o minune de Florii.