”Ce știe țăranu` ce e ciocolata!” Dar nici tărâțele nu-i mai plac!

Aninoasa este un sătuc pitit printre dealurile Drăgășanilor. Te abați de la drumul principal printre 2 dealuri cu mare băgare de seamă. Ulița pietruită până în mijlocul satului este atât de întortocheată și de strânsă, încât dacă vreo vacă slobodă îți iese în cale, trebuie să negociezi bine prioritatea – și, oricum, până la urmă cel mai deștept cedează….Și așteaptă….; Și așteaptă…

Lenuța, o olteancă subțire după standardele sătești, trecută bine de 45 de ani, stă exact pe coama dealului, în jumătatea de sat având ulița asfaltată de curând. Își are grădina și casa într-o pantă ascuțită, fixată să nu plece la vale de un păr, un nuc și vreo 2 meri. În spatele casei începe pădurea de salcâmi și anini – singurele ancore în calea torentelor care mută dealul mai la vale an de an.

În serile de vară, după ce răcoarea pădurilor mai taie din dogoarea sfâșietoare de peste zi, muierile satului își fac vizite cu diverse pretexte.

Cu o poală de pere, Lenuța se porni pe deal în jos către casa fostului pădurar, dus la cele veșnice de vreo câțiva ani. Peste iarnă casa e nelocuită; vara însă, fata pădurarului, o bucureșteancă ajunsă la pensie, cu nepoți deja, grijește câteva săptămâni de cele pământești rămase după moșu` Traian.

– ”Tanti Silvie, trecui pe lângă casa lu Marița…. și așa mirosea a pâine, că mi se umflară țâțele. O strigai și-i zisei să-mi dea și mie o țâră, așa, de poftă”.

– ”Da e zgârcită, dă-o dracu! Mestecai și simții tărâțe în gură. De zgârcită ce e, în loc să dea făina prin sită, o dădu prin ciuru de mălai. Pâinea fu bună, mirosea bine, da-mi rămasă tărâțe pe limbă”.

– ”Fă, Lenuțo! Ești proastă! Ești tânără, da ești proastă!” îi zise Silvia după ce olteanca își deșertă poala de pere, dar și năduful pe consăteanca ”zgârcită” că nu scosese tărâțele din făină.

–” Păi noi, la București, numa d-asta mâncăm. Asta e cea mai sănătoasă. Bunică- mea lăsa tărâțele în faină că zicea să nu facem încurcătură de mațe.”

–”Ce știe țăranu` ce e ciocolata!” încheie  discuția fata pădurarului în timp ce se întindea pe burtă pentru ca Lenuța să o ”tragă” (maseze) la spate.

Morala:

Tărâțele sunt fibre vegetale care, deși nu se absorb la nivelul tubului digestiv, mențin un tranzit intestinal normal, dau senzația de sațietate, ”luptă” împotriva cancerului de colon…….

Să afle și Lenuța 🙂