Câte nu știam despre cafea

Până mai ieri, acordam cafelei rolul exclusiv de fluid energizant și melancolic deopotrivă, de invadator sofisticat și catalizator al neuronilor, celulelor și capilarelor, de poțiune aflată la limita dintre concret și magic, un ”STOP and GO” al minutelor, al orelor, al zilelor……

Și în timp ce mulți, mulți, foarte mulți sorbim cafeaua, palpabil și indubitabil, cu buzele, ALTUL, poate spre înserare, în liniștea lui, într-o atmosferă d’”été des Indiens”, preponderent cafenie, o ”gustă” cu pensula, într-o libertate absolută de timp, de spațiu, de forme, de senzualitate.

Trupuri cafenii sudate într-o voluptate străină de lume; femeie și măr, și mere pârguite, înmugurite în vecinătatea coapselor repliate ca după un asalt (sau , poate, înaintea asaltului); buze cărnoase, doar aparent nevinovate; teatralitate dezgolită; dans împerecheat; inocențe și mirări; timpul la scadență; – astfel ”gustă” Vasile Botnaru, pictor în cafea,  licoarea lui cea de toate zilele!; și nopțile!

L-am revăzut pe Vasile după 19 ani,  cum altfel, dacă nu la o cafea (în care ne-am picurat neîndestulător amintirile). Apoi m-am bucurat, văzându-i prima expoziție de pictură la București.

Atunci, când mă dăscălea în scrierea știrilor pentru Sfatul Țării și BASA PRESS din Chișinău, îl aflasem gazetar. Astăzi, l-am regăsit și pictor în cea mai tumultoasă acuarela vreodată inventată – CAFEAUA.

De azi, gust cafeaua altfel! Cu totul altfel!