Eu, cea de altădată

Acum 20 de ani, pe vremea când mâncam smântâna cu lingura, ca aperitiv, la bufetul din colțul redacției Sfatul Țării din Chișinău, Moldova, și la puțin timp după ce Podul de flori de peste Prut începea să se ofilească….

….Ospătarița, o basarabeancă bondoacă și înțepată, trecută de 50 de ani, cu doi dinți de aur la vedere, îmi cântărea smântâna cu o satisfacție teribilă…., în fiecare zi. Trântea alături și două felii rotunde, generoase, de pâine albă ca neaua. Bufetul ei era remarcabil prin două însușiri: vindea o smântână țeapănă și grasăăăă, cum doar la Colțești, în județul Alba, am mai văzut, și limbă fiartă, pe care o ”decortica” de piele cu maximă dexteritate și iuțime, înainte să o înfigă în farfuria celui care o comanda – și nu erau puțini…. Gura pe limbă n-am pus, dar smântâna m-a marcat profund, o bună bucată de timp. Mărturie stă poza de mai jos….:)

Mânânc și în prezent smântână, dar cu pipeta, și doar la zile mari! …. cu grăsime puțină, puțină…