Antrenamentul care a cucerit America

După ce ai avut primul antrenament Functional Strenght, nimic nu mai seamănă cu ceea ce ai făcut înainte în materie de sport; este ca diferența dintre a urca pe munte și a-l escalada. Astăzi, ca la fiecare sfârșit de săptămână de altfel (când nu viscolește sau plouă), am alergat – este religia mea, sunt orele mele de meditație săptămânală. De data asta, însă, a fost complet diferit, dar nu prentru că am alergat pe zăpadă – o fac frecvent și nu e nimic neobișnuit…

Au trecut șase zile de la primul antrenament Funcțional Strenght. În articolul în care am descris ora ținută de Richmond Bachia, master trainer si fondatorul Fitness Scandinavia, ziceam: ”un altlet nu face Functional Strength ca să alerge mai bine, ci ca să-și crească rezistența globală a organismului. Ca să alerge mai bine trebuie pur și simplu să practice, adică să alerge. O persoană cu o muncă de birou nu face Functional Strength ca să-și dezvolte masa musculă, ci ca să-și mărească rezistența musculară globală și masa slabă, îmbunătățindu-și condiția generală prin utilizarea corpului la potențialul său maxim”.

După noaptea de veghe și zilele care s-au scurs după antrenament, m-am tot întrebat care să fie miza palpabilă a unui efort în care îți împingi limitele fizice dincolo de ce știai tu că-ți este limita și la ce folosește, mai cu seamă unei persoane care-și petrece mai mult din jumătate din timpul zilei stând așezat pe scaun, adică subutilizând potențialul muscular, articular etc.

Partea practică a răspunsului am avut-o la finalul celor 47 de minute de alergare susținută, intercalată cu urcarea (alergând într-un ritm alert) unor pante lungi, înclinate la aproximativ 35 de grade, când am simțit că tot ce i-am cerut corpului să facă, a îndeplinit fără efort deosebit. Tocmai despre asta e vorba în Functional Strenght: pregătește și ajută corpul să facă față situațiilor când ai nevoie de întreaga forță și rezistență musculară, de utilizarea la maximum a potențialului fizic – mușchii au memorie -, când ai nevoie ca impulsul nervos să se transmită fără bruiaje celulelor sistemului muscular; nu exersezi izolând grupa musculară, ca atunci când lucrezi la un aparat, ci faci ca toate grupele musculare să participe la mișcare. Și nu în ultimul rând, antrenamentul Functional Strenght educă rezistența mentală de care ai atâta nevoie nu doar în competiții, ci și în viața de zi cu zi. În America, tipul acesta de antrenamnet este folosit cu rezultate excelente de către echipele de baschet, de exemplu.

Mai jos, un filmuleț în care Mike Curtis, Strenght and Conditioning coach al echipei de baschet University of Virginia, explică de ce și cum antrenamentul de tip funcțional te face mai rapid, mai puternic, mai exploziv în mișcări, mai agil, mai flexibil și te ajută să-ți înțelegi cât mai bine corpul.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=F8r9RTpPj4E[/youtube]

Nu știu ce metode de antrenament folosesc, de pildă, echipele românești de fotbal, dar când văd ce succese remarcabile se obțin în baschetul american, e clar că o parte însemnată a reușitei rezidă în tipul antrenamnetului pe care-l fac.

Întorcându-mă la Functional Strenght, acesta n-ar trebui să lipsească din planul unei săptămâni de pregătire pentru cei care vor să-și  mărească șansele de victorie la maraton, semimaraton, triatlon, chiar raliu, competiții sportive de masă sau, pur și simplu, pentru menținerea un tonus bun fără creșterea masei musculare. Pentru România, conceptul acesta, despre care în America se vorbește/practică deja de mai bine de 12 ani, rămâne în continuare unul foarte puțin cunoscut și poate tot la fel de puțin înțeles. Din păcate!