Amantul meu din baia mare

Avem deja o relație îndelungată, de vreo 8 ani, chiar dacă uneori îl cam lasă energia….Îi e greu să țină pasul cu mine, sunt nestatornică și fluctuantă, mai ales în ultimii patru ani. Multe au fost momentele când patima a dat pe dinafară, iar el m-a suportat cu îngăduință. Uneori ne întâlnim și de două ori pe zi – suntem doar noi doi, ochi în ochi. Îmi privește goliciunea de jos în sus, mă măsoară, mă cântărește. Niciodată nu-mi face reproșuri, nu mă critică; e răbdător și așteaptă zilele mai bune, cu speranță. Statornicia lui mă înfurie câteodată; de multe ori l-am amenințat cu despărțirea. Îi spun că e depășit, uzat moral și fizic, dar nu-i pasă. Îmi reamintește că atunci când mi-a fost mai greu, tot la el am venit. Are dreptate, sunt o femeie fără suflet. Dar el? Altminteri n-am fi putut conviețui atâta amar de timp.

Sunt foarte mulți cei care-mi spun sau îmi dau de înteles că nu e bine ce fac, că poate da în obsesie, dar eu, berbec cum mă știu, mă obstinez în păcat. Da, recunosc, îl urăsc și îl ador. De fapt, împărtășim aceleași sentimente, deși el se exteriorizează mai greu – sunt mulți ca el.

De multe ori mă trezec că-l pot în gând, mai ales după o zi agitată. Nu-mi șoptește vorbe dulci, nu-mi scrie poezii, nu-mi aduce flori, nu mă gratulează, dar e acolo când am nevoie de el. Și asta poate e mai important decât toate dulcegăriile de pe lume.

Sotul meu? Da, cred că are o suspiciune, dar nu știe (totuși, nu poate bănui) ce sentimente puternice ne leagă. Și chiar de va ști, nimeni nu ne poate despărți….

Iar dacă se va întâmpla să crape (probabil că nu mai e mult), iute  îl voi înlocui, pentru că nu pot sta fără cântar – amantul meu din baia mare.

PS Sotul meu, în dimineața care a succedat publicării articolului, îmi spune: ”am fost și eu la amicul tău; e bine!”  🙂