Nici o legătură cu Valentine`s day

Ieri seară, întorcându-mă de la sala de sport, am văzut în metrou, pe stradă, foarte multe doamne și domnișoare cu trandafiri roșii. Deși pentru mine ziua nu are absolut nici o semnificație (am scris aici de ce), fericirea femeilor purtătoare de flori mi-a bucurat ochiul. Fără să vreau, m-am gândit că și eu am acasă, pe birou, un trandafir care, spre deosebire de cei cărnoși, cu tije cât degetul de groase, de un roșu sângeriu, nu se va ofili  niciodată. Timpul ar putea îngălbeni foia (extra with), dar în rest….

Soțul meu, inginer de meserie și fără vreun talent artistic deosebit, constatând că blogul meu (pe care tot el l-a conceput și realizat tehnic) are nevoie și de grafică, s-a apucat de unul singur să învețe să deseneze. Serile, îi strânge pe copii în jurul lui, cu creioane, gume și culori întinse peste tot pe covor, și desenează împreună. Sunt mai concentrați decât Kasparov în timpul unei finale de șah. Își schimbă creioanele între ei, își aruncă priviri piezișe asupra lucrărilor, fiecare dă cele mai bune indicații – inclusiv Ștefan – , se ascut creioane, se șterge și, la un moment dat, în cameră se aduce doar sunetul creionului pe hârtie: hârș, hârș, hârș, hârș…..

Acesta este unul dintre primele desene. Maria, fata mea cea poetă, zice că seamănă cu un sul de hârtie igienică. Pentru mine, este cel mai frumos trandafir pe care l-am văzut vreodată. Care nu se va ofili!