După Paști, să ne consolăm intestinele

Hristos a înviat!

Păstrez încă ceva urme de cozonac prin intestine. Cântarul zice că nu e deloc tragic. Soacră-mea a exagerat cu prepararea cărnurilor (fripturi de curcan, miel, iepure – ”să avem, mamă, și noi câte puțin din toate”; eu îl mănânc doar pe primul). Bietul ou, ciocănit pe toate părțile de copii, deși sățios și nu cu multe calorii (aprox. 80), se digeră greu. Cu toată rezerva mea de spanac, ceapă, salată, ridichi, transmisă aproape zilnic spre intestine, tot simt o anume greutate.

Simt și o anume vinovăție…..de care mă voi vindeca chiar astăzi; de fapt, am început în ziua de Paști. Voi trece în categoria rumegătoarelor blânde, voi stropi cu ceai verde și cu multă transpirație.

Totuși, pe lângă vecinii mei, care în sâmbăta de dinaintea Paștelui au ars grătarele ore-n șir în fața blocului, s-au aghesmuit cu bere și vin, și au arătat la tot cartierul ce muzică preferă ei, sunt ”mic copil”. Așa am simțit un profund sentiment pascal când familia de la parter s-a ”spovedit” pe 2 voci cu ”creștinii” veseli…. Sigur c-am închis toate ferestrele, altfel fumul nu l-aș fi scos din plămâni două săptămâni de acum înainte…..

Și soțul meu care-și zicea să nu facă un păcat, taman în sâmbăta mare, sunând la Poliția locală (căci n-ai voie să faci grătar în fața blocului). Așa că ne-am baricadat (mai puțin fonic) în propria casă și ne-am rugat să plouă, să-i alunge pe cheflii, adevărați creștini…. Și ploia a venit!

Am dat satisfacție și creierului, cu o alergare de 50 de minute, chiar în ziua de Paști. M-am simțit mai puțin păcătoasă, deși îmi simțeam vintrele încă doldora. M-a ajutat mai mult decât să-mi tot repet că am fost ”cam nesimțită”, adjectiv pe care-l folosesc destul de rar, mai ales când e vorba de mine. Așa se întâmplă când faci multă mâncare, după care treci la sacrificii pentru că e păcat să o arunci. Vorba socrului meu ”mă îngraș din păcat”.

Ca să nu mai pomenesc de stimulii permanenți pe care i-am primit de la televizor….Pe parcursul săptămânii, cred că am deschis de 10 ori televizorul; invariabil, de fiecare dată era vorba despre mici; ba mai mult decât atât, un lanț important de fast-food, a prins micul din zbor, l-a băgat între clasicele felii de pâine și ni l-a vârât, virtual, pe gât.

Și atunci, oricât de tare și reținut ai fi, cum să reziști? În fața blocului, fum și gătar; la televizor, mici și grătare, în parc, fum, bere și grătare.

Pentru sănătatea intestinelor noastre, n-ar fi bine ca postul Paștelui să înceapă chiar în sâmbăta mare? Și să ne pătrundem mai mult de spiritul pascal și mai puțin de fumul gătarelor?

Bun! Acum, că ne-am făcut-o cu mâna noastră, n-avem decât s-o dregem cu salată verde, ceapă, ridichi, varză, ștevie, sport și apă. Acuș, acuș vine vacanța mare și ne plângem c-au intrat la apă bikinii.