La sport ne pricepem, management – ioc

Merg azi la un mare club din sudul Bucurestiului sa-mi inscriu copiii la inot. Dam sa intram, o duduita cu picioare superbe de gimnasta profesionista (de pe site-ul VIVA Sport Club am aflat ca este managera) e mai iute ca noi si iese furtunos, lasand usa sa se intoarca in capul lui Stefan. Iute si eu de mana, o opresc la timp.
Merg la receptia clubului si intreb daca au si pachete speciale pentru 2 abonamente la cursul de inot (chiar 3). Primesc un raspuns sec
-”Nu avem asa ceva. Abonamentele sunt deja reduse.”
– Bine, zic, merge si asa (fiecare cu strategia lui). Mi se da sa completez un teanc de vreo 4 file scrise marunt, in general cu ”nu ne asumam”. Deja incepusem sa clocotesc la foc mic. Copiii pe langa mine ”mama, cand incepem?”
– „Si cand pot sa-i inscriu? Se poate de azi?
– ”Nu, nu se poate, va trebuie programare”
– ”Atunci pentru joi?”
-”Nu, nu avem locuri (atentie, vorbim de piscina!), poate saptamana viitoare, doar un loc la intermediari”, imi raspunde sec si scurt o doamna mai dodoloata, care preia conversatia de la colega mai neexperimentata.
Moment in care am facut stanga-mprejur si m-am oprit la DAIMON (unde Maria a mai fost anii anteriori, dar ceva mai departe de casa noastra).
La 9.35 am vorbit la receptia clubului si cu antrenorul (acelasi de 5 ani incoace), la ora 10.00 copiii mei erau in bazin. Pentru Stefan, care a luat pentru prima data contactul cu apa in acest cadru formal, a fost o experienta buna (in ciuda timiditatii si temerii lui, chiar a catorva lacrimi varsate pe alocuri pentru impresionarea instructorului), aceasta si datorita instructorului, Liviu, care a stiu pana unde sa intinda ……colacul.
Aviz amatorilor de management in sport!

P.S.1 Stefan imi povesteste amuzat in masina: ”M-a pus Liviu sa fac bulbuci in apa, da eu l-am pacalit. Am plans putin si m-a lasat in pace.”

P.S. 2 Sa nu ne incredem intotdeauna in lacrimile copiilor. Sunt niste mici sforari!