Musculatura – un fel de metresă ingrată
De când s-au sfârșit sărbătorile de iarnă, mă stăpânește un sentiment ce basculează între ”Bani, bani/ Bagă bani” și „S-o iau, se strică/ S-o las, mi-e frică/ Că vine altul și mi-o ridică.” (Ienăchiță Văcărescu, primul poet român liric – asta ca să vedeți voi că sportul nu mi-a micșorat creierul, ba chiar mi l-a oxigenat mai bine 😉 ), cu sublinierea că obida mea se întreaptă spre Dânsa (genul feminin), – un fel de amantă ingrată și veșnic nemulțumită.
Lipsesc 4 zile (plec într-un fel de delegație, cu dispensă – aparentă – de la copii), iau aer de țară (gen iarna-i grea, omătu-i mare/doar un cal (CP) am în dotare…), merg cu copiii pe pârtia satului, trag la sanie (hai, mami, mai repede, mai repede!), urcă și coboară pantă (am spus, doar un cal am în dotare!), croiește drum prin zăpada virgină, suportă toti bulgării, pune masă, scoal
ă masă, fă grătar afară (la – 13 grade; sunt gata micii? nu, doar peștele! atunci, nu ne mai e foame), spală vase, linge blide….. (nici nu mai sunt sigură dacă între timp am și respirat).
Pe scurt (ca să n-o mai lungesc) după ăst periplu, mă întorc la ea, la Dânsa, cu toate depozitele de glicogen (rezerva de glucoza) pline (pline ochi; și hepatic, și muscular), cu dorința arzând – arzând mistuitor și tandru, cu conștiința ușor încărcată (vai, de câte zile am părăsit-o!), cu flori (cu flori de gheață pe parbriz), cu buzele uscate și pielea deshidratată (de la frig și jale – vai, ce-a mai nins!)….,, cu retenție de apă de la murăturile puse astă toamnă, de Sfântu Nicolăăăăă, pardon, Sfântul Dumitru, pe când a nins prima dată (repede, Marius, Maria! să culegem murăturile că îngheață)
Și ce să vezi, Dânsa, după ce am gratulat-o (încă din prima zi de când s-a deschis sala pe 2015) din toate pozițiile, cu toate instrumentele posibile (numai c-o floare n-am atins-o!), după ce i-am dat suficient răgaz să respire între un asalt concertat și altul, după ce i-am permis să-mi savureze banana…. (sanchi, cică și-a consumat depozitele de glicogen – așa repede? – și se cere), în fine, după toate sforțările, m-a lovit cu o febră musculară (adevărat, moderată și doar în unele puncte, neesențiale! dar febră) ….
Și cu ce sentimente puternice m-am întors…! de m-a întors pe dos, de m-a răscolit puțintel, de m-a bulversat, dar azi i-am jurat din nou atenție și fi(t)ne(ss)țe veșnice și constante, ceea ce vă doresc și vouă.
P.S. Ce să fac dacă toate lucrurile esențiale sunt de genul feminin….. 🙂 Până și dânsă-ntr-ânsa….
doar raiul e neutru. Slavă Cerului!