Cât de important e micul dejun pentru slăbire și tonifiere

Nu sunt deloc simpatică, dimineața, când îmi întreb cursantele dacă și ce au mâncat la micul dejun, pentru că:

1. Cele mai multe dintre femei vor sa slăbească!

2. Cele mai multe dintre femei sar peste micul dejun din varii motive!

3. Cele mai multe dintre femei cred că vor slăbi mai repede și mai ușor sărind peste mese, în special peste micul dejun, sau înfometându-se de-a dreptul.

Și mai complicat este că multe dintre acestea vin la sala de sport nemâncate, nehidratate (eventual continuâd sorbitul cafelei începute acasă, lucru care accentuează diureza, deci deshidratarea) si vor, cer de la ele, să aibă un bun randament și/sau un corp tonifiat.

Corpul uman, asemenea unui motor de vehicul nealimentat, poate sa alunece la vale – o vreme, grație forței gravitaționale -, după care stagnează. Când însă îi ceri să urce panta cu rezervorul gol, sunt toate șansele și sunt întrunite toate condițiile, toate legile fizicii, ca acesta să se oprească după care să o ia din nou la vale.

Panta este antrenamentul, efortul fizic, la care vă supuneți organismul; combustibilul este hrana de care îl privați.

Voi înșirui mai jos motivele pentru care ”omisiunea” micului dejun nu o să vă facă nici mai suple și nici mai tonifiate.

În decursul vremii, văzând mulți oameni cu o activitate fizică constantă, susținută, aplicată, dar fără rezultate notorii din punct de vedere al aspectului exterior, m-am întrebat dacă greșește geneticul cu ei sau ceva-undeva pe parcurs le scapă.

A-ți supune organismul, după 8 – 10 – 12 ore de post alimentar, unui efort de anduranță aerobă și/sau musculară, e ca și cum ai trimite câine surd la vânătoare. Este o căutare haotică, sterilă, obositoare, fără nici un rezultat sau foarte palid în raport cu voința și efortul depus. Nu întelegi nici ce faci, nici de ce faci, de ce nu ai rezultate, poate nu faci ce trebuie? poate nu faci cât trebuie? Și uite așa se instalează, în cerc, teama, neîncrederea în forțele proprii, dezamăgirea și, inevitabil, renunțarea.

Spaima, bau-bau-ul multor femei, este că se vor îngrășa. Știu, înțeleg perfect, cunosc sentimentul; m-a stăpânit, m-a obsedat și m-a obosit ani de-a rândul. Pentru că n-am aflat, pentru că nimeni nu mi-a spus atunci, cu mulți ani în urmă, nici ce să mânânc, nici când, nici cum – și nici nu exista un blog ca al meu 🙂 . Am citit, am studiat, am învațat și am aplicat pe propria-mi piele. Ceea ce vedeți în poze este rezultatul exclusiv al muncii și căutărilor mele neobosite.

Paranteză închisă; revin la importanța micului dejun.

Dacă există un moment privilegiat al zilei când ai tot dreptul să o faci lată sau să o dai în bară controlat, fără nici o pagubă la cântar (atenție! nu mă refer la alcool 🙂 , ci la dulciuri și grăsimi), acesta este momentul – dimineața – când organismul își reface depozitele de combustibil, pregătindu-se pentru o nouă zi;  va folosi tot ceea ce îi dai în scopul cel mai nobil și ”subțire” cu putință: multă energie și stare de bine.

Multă energie la sala de sport (dar nu numai) înseamnă un antrenament susținut, înseamnă creșterea performanțelor fizice, înseamnă capacitate de efort mai mare, înseamnă chef mai mare, înseamnă riscuri mai mici de accidentare, înseamnă depășirea rezultatelor de ieri, înseamnă un metabolism accelerat și, în final, înseamnă consum mai mare de calorii. Nu asta vă doreați?

Stare de bine înseamnă optimism, înseamnă încredere în tine și în ceea ce poți face, înseamnă o descărcare mai mare de adrenalină, înseamnă rezultate, performanță mai bună: nu doar psihică, ci și fizică. Nu uitați, psihicul trage fizicul după sine!

Lipsa micului dejun înseamnă energie mai puțină, chef mai puțin,  puteri mai puține, oboseală precoce, lipsă randament, lipsă concentrare, lipsă rezultate, stres pentru organism, potențial risc crescut de accidentare. Iar de la un anumit moment încolo, oricât de mult ți-ai biciui oraganismul, acesta se va împotrivi și va refuza să îți răspundă. Se va conserva ca să îți păstreze puținele rezerve de energie pentru situații vitale, chiar dacă voi considerați că aveți un bun surplus de țesut adipos.

Și mie mi se întâmplă să mănânc, în unele dimineți mai puțin, însă niciodată nu omit cu desăvârșire micul dejun. Iar atunci când nu am rezervele pline, suficiente pentru efortul pe care îl depun, fie obosesc mai repede, fie mă lasă brusc cheful, fie mă ia cu ușoare amețeli. În final, nu fac decât să fiu nemulțumită de mine și de rezultate. Merită?

Probabil că acum, mulți/multe dintre voi îmi veți spune: pare logic ceea ce argumentezi, dar nu pot să mănânc dimineața. Înțeleg, nu trebuie să vă bruscați obișnuința care a devenit poate a doua natură.

Trebuie, dacă vreți rezultate mai bune, să încercați să schimbați ceva. Să începeți, treptat – treptat, de la zi la zi, să va schimbați felul în care vă alimentați și chiar felul în care vă raportați la mâncare: dacă faceți alegerile corecte și găsiți dozajul bun, echilibrul între plăcere și obligație, mâncarea nu va mai fi un dușman, iar voi nu vă veți mai considera neajutorate și culpabile pentru că cedați tentației, mai ales dulcelui. Sunt sigură că în mai puțin de două săptămâni veți observa o diferență remarcabilă în atitudine și în tonus.

De asemenea, mulți dintre cei care nu mănâncă dimineața, poate chiar nici la prânz, își împing masa de seară foarte târziu în noapte și/sau mănâncă mai mult decât ar fi necesar pentru o masă de seară. Un stomac plin, care nu a apucat să digere tot ceea ce a ingerat exact în momentul în care ceasul intern îi spune că trebuie să încetinească motoarele, vă poate da dimineața repulsie față de mâncare, ușoară greață, oboseală, balonare, nervozitate.

Odată luat micul dejun, conform eforturilor pentru care te pregătești, ai o primă garanție că masa de seară va fi rezonabilă, că nu supracompensezi lipsa acestuia la mesele următoare. E un bun câștigat, iar softul tău interior știe că nu are de ce să își facă provizii pentru că are suficient de cheltuit.

Dacă masa de seară a fost servită la o oră și într-o cantitate rezonabile, vă dau aici, acum, în scris că vă veți trezi cu senzație de foame și, inevitabil, veți sfârși prin a mânca micul dejun.

Am zis că e absolut necesar să mâncăm, cel puțin înainte de antrenamnetul de dimineață de la sala de sport, deci, ce mâncăm?

Pentru cei care fac antrenamente de forță, cu greutăți – în ordinea priorităților:

– Proteine pentru susținerea efortului de rezistență și refacere musculară: ouă, carne rece, lactate, branzeturi

– Carbohidrați pentru energie: cereale integrale, pâine integrală, biscuiți integrali, legume proaspete, fructe proaspete

Pentru cei care fac efort de tip aerob – alergare, aerobic, Kangoo, Zumba, dans, ciclism etc.:

Ordinea priorităților se schimbă:

– Carbohidrați pentru asigurarea energiei

– Proteine, acești stâlpi inconturnabili ai organismului

De la caz la caz, situația poate să difere. Consultați-vă instructorul în privința alimentației corecte și adecvate tipului de efort pe care îl faceți, obiectivelor pe care le aveți.

Dacă are și cunoștine/studii de nutriție, bravo lui!, norocul vostru! Obiectivul este mai ușor și sigur de atins. 🙂

P.S.Probabil că nici de data asta n-am fost simpatică, scriind că micul dejun este inconturnabil, dar nu simpatică mi-am propus să fiu, ci onestă.