Mărul meu

”Mă aflam liniștit acasă, la prânz, într-o zi dedicată scrisului și decisesem să postesc pentru a-mi curăța puțin corpul și mintea. Nu un post total ci, mai degrabă, o diminuare a meniului. Așa că, în după-amiaza aceea din săptămână, prânzul meu a fost unul dintre merele frumoase pe care le cumpărasem duminica trecută din piață.

Decisesem să-mi savurez mărul în mod conștient, liniștit, așa cum ar trebui să facem de obicei cu toate alimentele.

M-am așezat la masa din bucătărie și am început prin a-l privi, roti între mâini, admira frumoasa-i coajă galbenă și roșie. L-am adulmecat puțin, mi-am petrecut buzele peste el, apoi am mușcat doar un dumicat. Mi-am dedicat tot timpul meu ca să savurez înghițitura asta, tot timpul meu ca să-i cercetez aromele, tot timpul meu ca să mestec și să  înghit, fără a face nimic altceva înainte de următorul dumicat.  A fost hiper-zen, ador tipul acesta de exercițiu de meditație care presupune a mânca ceea ce mâncăm de obicei, dar liniștit, cu mintea și simțurile deschise, în mod conștient.

La capătul a 10 minute, îmi terminasem mărul.

Am petrecut încă ceva vreme pentru a mă desfăta cu ultimele savori care îmi zăboveau în gură, ultime umbre ale gustului de măr, siaj a tot ceea ce îmi oferise.

Încă puțin timp pentru a asculta ceea ce îmi spunea pântecele, pentru a vedea dacă această lentă degustare a mărului îl îndestulase.

Pântecele mi-a spus că era OK și că ne puteam opri.

Apoi, am tăiat cotorul  în două și am plecat să îl dau celor 2 iepuri frați care trăiesc în grădina noastră. Și ei sunt ca mine, le plac mult merele…. Ca și mine, și-au mâncat partea, liniștiți, în mod conștient.

M-am așezat pe vechea bancă din grădină, am privit cerul și m-am bucurat: este nebunesc, când își acorzi timp, să vezi tot ceea ce un măr poate să ne ofere.

Apoi, m-am simțit recunoscător față de toți semenii care îmi permiseseră să trăiesc acest moment. Tăranul care se ocupă de copac, cei care l-au cules si l-au adus la piață. Recunoștință, de semenea, pentru vânzătoarea mea de fructe și legume.

Am mai rămas un timp afară, având în minte perfuzia unei stări sufletești plăcute.  Am adulmecat aerul rece al toamnei, parfumul burniței și al pământului ud, mirosul frunzelor care își începeau ciclul de descompunere și de renaștere viitoare. Am simțit că mărul era acolo, în caldura pântecelui meu și că începea să își ofere fibrele și vitaminele. Mi-am spus că, în clipa aceea, eram fericit.

Iar pentru voi, cum a fost pentru voi ultima dată când ați mușcat dintr-un măr?”

Articol tradus de pe blogul Psycho Actif al dr. psiholog Christophe André