Mângâierea cea de toate zilele

Frisonul inserării, mai placut parcă dupa ora petrecuta in Humanitasul de pe langa hotelul Cismigiu, ne-a starnit – mie si Mariei, fata mea – pofta de ceva caldut si molatec, nu neaparat dulce.

M-am ghidat nu dupa miros (mirosul cotropitor este atributul covrigariilor de metrou), ci, mai degrabă, dupa niste amintiri subtile si usor prafuite ale unor momente pariziene d’autres fois.
Muzica frantuseasca discreta (Maria zice ca n-a auzit-o… 🙂 ), patiseria nefasonată, neîmpopoțonată si neepatantă ca aspect – tartele, torturile, melcii, croissant-ul sunt de o simplitate dezarmantă ca aspect – , dar șlefuită la gust (chiar si quiche lorraine-ul cu somon si spanac pe care l-am împarțit cu Maria poate fi convingator), ospatarița sprintenă, jovială, furând – între două drumuri – săruturi discrete si copilarești patiserului-brutar ascuns printre tăvi si cuptoare, toate astea mi-au mângâiat sufletul.

Am luat o mangaiere si pentru acasa: o paine cu secara si drojdie naturala, calda si crocantă, doar asa, ca să am termen de comparație cu a mea (pozele 4-5).

Reteta mea de paine frantuseasca cu drojdie naturală o veti gasi aici:
https://www.dumitra.net/blog/?p=9169