Tu, astăzi, pentru care poză te-ai făcut frumoasă?

În aripa cea nouă a mall-ului au apărut, pe o rază de 50 de metri, 3 magazine de make up (fără să le pun la socoteală pe cele deja existente). Toate  cu produse profesionale; toate cu prețuri piperate. Asta-i semn rău pentru soți, parteneri, iubiți, chiar și pentru tanti Mimi, coafeza soacrelor, și biznisurile cu coafor de colț de bloc. Dar semn bun pentru companiile de toate felurile, cluburi și săli de sport, mai ales săli de sport – noua “locație” pentru “făcutul de sală” și “dat burta jos după sărbători”. O afacere bazată pe layere nu poate fi decât înfloritoare. E în trend, e ca o mină de aur în care, cu cât forezi mai mult, cu atât găsești mai multe straturi. Să explic și de ce.

Ai nevoie de o poză de profil FB, ai o ieșire în club sau la KFC , mergi la sala de sport, ești răcită, stai acasă și vrei să le arăți prietenilor, empatici foc!, câtă suferință e ascunsă în spatele genelor lungi, dese, dar false sau mergi la țară, la prășit, și,  înainte să te apuci de treabă, rogi copiii să-ți facă o poză s-o pui pe wall (asta-s eu!), ce faci?

Dai fuga la mall, la unul dintre standurile cu produse de make up, și cumperi:

• gel de hidratare. Se aplică înainte sau odată cu crema, după ce, în prealabil, ai curățat tenul cu
• săpun special care nu irită față (deci pentru ten sensibil) și
• loțiune care îndepărtează celulele moarte,
• cremă pentru ten mixt, normal sau gras, eventual cu niște particule. Particule de orice…nanoparticule… să fie, pot fi chiar laser,
• cremă pentru ochi migdalați, alunecoși, ochii care “i se scurg” după altul șamd,
• anticearcăn, antirid, antistatic (chiar dacă nu știi engleză, cauți la raft după anti)
• primer, prelungește efemera viață de o zi a machiajului, se aplică înaintea fondului de ten,
• the pore(fessional) balm care să acopere porii (și doar ți-a zis taică-tu, în adolescență, să nu-ți mai spargi coșurile…),
• fond de ten cu minerale, poate și cu cristale Swarovski sau ștrasuri de la B&B,
• pudră de uniformizarea fondului de ten,
• spray pentru uniformizarea și reîmprospătarea fondului de ten, dacă joci în prelungiri sau faci ore suplimentare, gen….
• gene false, căci naturale mai poartă doar bunica,
• lipici pentru gene false,
• fard de pleoape, mai multe tonuri sau ton pe ton face machiajul beton (așa a ieșit rima, n-am căutat-o; stiu, e de autobaza!),
• creion negru (verde, albastru, deep brown etc.), eyeliner (gel, stampilă etc.), cu sau fără burețel de împrăștiere pentru efectul smokey eyes – cel mai sexy machiaj,
• rimel care nu atacă genele, le hidratează, le face “extravagante”; obligatoriu rimel waterproof dacă “faci sală” sau (în) piscină (nu, ca nu e igienic),
• demachiant special, cu ulei de răsărit de lună sau apus de soare in Maroc, pentru rimelul waterproof,
• demachiant pentru piele sensibilă,
• ruj de buze – în nici un caz unul singur – de dimineața, de zi, de seară, de club, natural (sanchi, vorba vine! dacă-l pupi, tot îi lasi niște sclipici pe buze de care va încerca să se lepede jenat, dar elegant, mimând ștersul imaginar al nasului. Ca doar, ce naiba, a vazut si el, cand veneai surazand si stergandu-ti urmele de pe dinti, cat era de natural….)
• dischete demachiante din bumbac eco, bio, bumbac provenit din culturi care nu exploatează copiii, câinii, pisicile, deci, nici un alt animal în afară de om,
• apă micelară la 500 de ml că-i mai bun prețul (o folosește și fata că are deja tenul sensibil, mititica!) și nu irită, nu usucă tenul ca apa chioară și plină de calcar de la chiuvetă.

Știu toate astea în amănunt (presupun că pensule aveți, nu le-am mai înșiat la consumabile) pentru că, vorba aceea, am trecut și eu pe strada asta. O dată!

Am apelat, cu vreo trei ani în urmă, la un make up. Pardon, make up artist. Îmi plănuisem o ședință foto si, pentru ca ne cunosteam, doamna mi-a propus sa mă înfrumusețeze. M-am învoit pentru că trebuia să-mi trăiesc deplin momentul de glorie. Artista bună, modelul (adică eu), cam ridat, dar încă în termen de valabilitate. Cu ceva mușchi, cum ar veni.

I-am spus că prefer natural…. Și-a făcut impecabil treaba, am transpirat stând pe scaun și executând mișcări ale globilor oculari (sus! acum jos! stai, nu închide ochii! acum deschide! privește spre deapta!). Nu mi-am imaginat cît de greu poate fi…. Pentru că, după aceea, m-a pus să îi car valiza (vreo 30 de kile) până la mașină. Măcar atât să fac și eu…

Mi-a plăcut enorm ce-a făcut cu mine, dar parcă totusi nu mai eram eu. Mama, venită chiar în ziua aceea de la Brăila, când m-a văzut, a făcut ochii mari (deși, mai corect era să scriu că a belit ochii la mine). După ședința foto ne-am dus familionul la casa de la țară și am mai tras niște fotografii în curte, având ca fundal cușca lui Nobi și smochinul încă netrezit la viață (era un sfârșit de martie).

Slavă domnului că mi-a dat gândul cel bun și-am făcut din vreme poze! Curând avea să înceapă mâncărimea.

Din când în când,  mai dădeam pe la WC-ul din curte, mă mai admiram, țuguindu-mi buzele în oglindă și verificând starea machiajului încă perfect.

Usa WC-ului fiind deschisă, Nobi mă privea tăcută, tăcută ca o vită bleagă. O fofoloagă….; nici pe sătenii care se perindau pe lângă gard nu-i mai lătra. Tot așa cu treabă, îmi mai făceam de drum și pe lângă oglinda de lângă magazie, cea în care se bărbierește bunicul;  îmi mai aruncam câte o privire galeșă. Sincer, mi-aș fi dorit ca și baba Mărioara să iasă să mă vadă. Gospodină știe deja că sunt… Pe scurt, în regatul prafului și al rândunicilor, mă simțeam o piesă, o bucată….

Pe la vreo 5 după-amiaza, au început să mă furnice pleoapele, dar nici de-a naibii n-am vrut să mă demachiez. Ca să mai uit de mâncărime, am încins și-un grătar. Când mama vine la casa de la țară, îmi place să-i fac  grătar de pește. Am pus și de-o mămăligă. Tot eu. Vă imaginați eleganța mâinilor mele ojate manevrând peștele pe grătar sau fumul greu și gros mângâindu-mi tandru genele lungi, extravagante, grele, lascive….? Vă imaginați?

Dar v-ați putea închipui (pe cuvânt!) că purtam o pereche de colanți animal print și niște pantofi Nike, albi? Albi la origine… Atunci, ca și acum, îi foloseam la prășit, pentru că, nu-i așa, a da cu sapa e tot un fel de sport, mai ales când afișezi asta pe Facebook?

Bref, ca să n-o mai lungesc și să ajung la final, m-am așezat cu burta plină pe fotoliul de lângă sobă (pleoapele mă mâncau și mai tare, dar suferința nu contează cât timp sentimentul este de-a dreptul înălțător) și, cu inima strânsă, sfâșiată chiar, m-am demachiat. Da, m-am demachiat! Am avut curajul. Normal ar fi fost sa dorm așa, eventual doar cu fața-n sus, să nu mă-ntorc nici pe stânga,  nici pe dreapta, chit că n-aș mai fi putut mișca picioarele de amorțeală. Cucuveaua din nucul secular m-ar fi trezit, dar eu nu mi-aș fi pus perna pe-o ureche, cum fac de obicei (și-i zic de dulce întotdeauna: tu, pasăre de noapte, mergi de cântă-n pomul babei Mărioara…!). Aș fi binecuvântat-o pentru acest moment unic în care m-a trezit la veghe… Ah, ce amorțeală plăcută!

Da, ar fi trebuit să prelungesc momentul meu de glorie, să-mi fac, eventual, un selfie din poziția culcat, să il pun pe pagina mea de FB și, plină de o oboseală plăcută, lubrică chiar, să le urez fanelor mele: “Noapte buna, dragele mele, tomorrow is another day!” (Dragile mele, dacă v-ați prins de greseala, aștept un e mail.)

Dar eu, fraiera, m-am demachiat. Și poate că, undeva, în colțul ochiului s-o fi ivit o lacrimă efemeră, de suferință, mâncărime sau regret, dar asta n-o s-o știm niciodată…. Autoarea nu ne-a mai spus…

Am fost o curajoasă și o prevăzătoare. Reînsprospătasem stocul de dischete demachiante de la toaleta din casă (da, așa este, nu avem doar WC cu WiFi în fundul curții…) și nu m-am temut că mi se vor termina. Băgam adânc mâna-n pungă… Deci, mă demachiam și mă durea inima că trebuie să arunc la tomberonul uitării așa bunăciune, așa glorie, așa momente, așa trairi aduse doar și numai doar de un machiaj. Mă uitam cum genele mele lungi, senzuale, se îngrămădeau de-a valma în îngustimea fără viață, fără simțire, a rotocoalelor de vată.

Pe măsură ce, în liniștea serii, dădeam jos layer cu layer, genele false, sprancenele perfecte, fardul de pleoape, rimelul, fardul de obraz, fondul de ten, anticearcănul (rujul de buze îl mâncasem odată cu peștele…) etc., am avut o epifanie: dacă mâine dimineață, în pijamalele mele de finet, calduroase, cu coafura rebelă și fața înnobilată de un coș sau poate două, soțul n-o să mă mai recunoască, n-o să mă mai vrea așa, naturală? Trăiesc și acum cu această îndoială în suflet pe care, iată, am scos-o la suprafața blogului. Că el suportă orice.

P.S. 1 Prin intermediul acestui articol veridic (da, asta chiar s-a întâmplat aievea!), autoarea roagă soțul, care întotdeauna digeră cu stoicism articolele soției (inclusiv cele pline de încărcătură dramatică, gen FB, în care se face referire la persoana domniei sale), să livreze doamnei niște bani pe card, să poată, biata de ea, să-și cumpere mici produse profesionale care să-i mai estompeze: cearcănele că, deh!, are o vârstă și nu mai doarme așa de mult și bine, creme antirid cu protecție solară de zi și de noapte (nu săriți, greșeala e intenționată!), creme de ochi, pensula pentru întins anticearcănul, pensulă pentru fondul de ten, primer (că l-a consumat Maria). Ca să nu apese pe umerii lui povara îndoielii soției.

P.S.2 Autoarea îi mulțumește soțului cotizant și i se îndatorează, pe această cale, cu o ciorbă de ștevie, făcută de tata socru, dar proaspăt reîncălzită de șoție. Scrie, merge la sală, trage de fiare și nu are timp… La acestea se va adauga timpul petrecut în fața oglinzii, măcar pentru o poză, cât de mică și, desigur, nestudiată, pentru Facebook.