Revelion cu “Regele”

“Nu mă mai întrebatz ce-am citit, zic io din când în când.”

Când îi povestesc fetei mele că, după terminarea liceului, primul meu prieten îmi citea poezii rusești pe malul Dunării, lângă Căpitănia Portului Brăila, râde în hohote și-mi zice că vin de pe altă planetă. Oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor, și de care îmi amintesc cu plăcere, au o cât de mică legătură cu cărțile. Nu-mi dau seama nici acum ce anume din natura mea arată că pot fi  îmblânzită cu o carte sau cu o întrebare bună…. Am căpătat experiență și o anumită expresivitate (cred) facială la întrebarea pe care mi-o adresează oamenii, când îi întâlnesc pentru prima dată (aceia cu care reușesc să trec de momentul “azi, e mai cald decât ieri“): “Ce carte ai citit ultima dată?” Deși, aș prefera să mă întrebe ce carte citesc acum.

Pe principiul de largă circulație social media “nu mai sunatz, ies io din când în când“, inaugurez seria de articole: “Nu mă mai întrebatz ce-am citit, zic io din când în când.”

Azi, doar despre:

“Misterul regelui/Despre scris”, Stephen King, Editura Nemira – o surpriză pentru mine și șotul meu. Știu acum că am greșit băgâdu-l în găleata celor care scriu “ficțiune ușoară”, de aceea nici n-a fost un punct de atracție pentru noi până să-i citim “Misterul…“. Cartea este o pledoarie pentru scris; scris care are mai multă legătură cu cititul (mult, foarte mult) cu cartea-n mână, decât cu cititul cu telecomanda-n mână. (“Cu cât citiți mai mult, cu atât veți risca mai puțin sa deveniți ridicoli cu stiloul sau cu calculatorul.”) Media lui anuală este de șaizeci-șaptezeci de cărți citite (inclusiv audio).

Stephen King este maestrul ușilor închise; mai bine zis, maestrul din spatele ușilor închise (de rulotă, când era sărac lipit, sau de vilă pe malul lacului acum, când cărțile i se vând precum covrigii calzi). În cartea asta zice că, chiar și atunci când locuia într-o rulotă, primele versiuni ale romanelor le-a scris întotdeauna cu ușa închisă. Extrag de aici și întelesul metaforei ușii închise, acela de a nu se lăsă influențat, perturbat, la prima mână a scriiturii. A nu se întelege acum că forțez vreo comparație….de stil, formă sau geniu. Salut, planetă Marte!

“Misterul regelui”, deși este o carte, în esență, tehnică (în cazul în care vrei să te apuci de scris, chiar și pe Facebook, ți-ar fi utilă), nu-ți prea vine s-o lași din mână până n-o dai gata. Îți pune pe masa de scris și niște instrumente – “trusă de scule” –  cu care să umbli la formă și stil (pentru gramatică, nu-ți va fi de ajutor; te invită să faci o vizită la librărie, dacă până acum ai considerat gramatica “o plictiseală de zile mari”), dar și un fir roșu presărat cu scene autobiografice redate cu umor, autoironie, sinceritate. E rețeta sigură să te țină agățat până la sfârșitul cărții, iar a doua zi să dai fuga la librărie să i le cumperi și pe celelalte. Următoarea pe lista de interese este “JFK 11.22.63”. E genul de carte pe care, după ce o vei citi, vei fi tentat să o păstrezi și pentru lucruri practice, cum ar fi să dai perdeaua jos și n-ai scara la îndemână….(800 de pagini!)

Pariază mult pe sinceritate (adevărul, zice el, îl face pe cititor să mai treacă scriitorului cu vederea unele imperfecțiuni – și eu cred același lucru). Povestește despre problemele pe care le-a avut cu băutura și dependența de droguri, dar și despre eșecul nenumăratelor încercări de a publica, inițial, în diverse reviste. Primea atât de multe refuzuri, încât cuiul în care agăța scrisorile conținând “…ne pare rău, dar nu se potrivește momentan profilului revistei noastre; mai încercați…” a cedat și s-a desprins din perete.

Povestea pentru care a primit prima suma de bani mai consistentă a scris-o pe când lucra la o spălătorie de haine; n-avea bani nici măcar pentru plata facturilor. Faima avea sa i-o aducă “Carrie”, după care s-au turnat și filmele “Carrie” 1976 și 2013 (al doilea remake al filmului din 76). Scrie ca un apucat, zi de zi, fie Crăciun sau zi de naștere.

Există în carte și un element de “mândrie” națională pentru cititorii români. Numele tării este trecut la cum să NU scrii sec, ca un funcționar al Ministerului de Externe al României. Bingo! Am trecut Pacificul.

Are peste 40 de romane și 200 de povestiri publicate, a doborât toate recordurile de vânzări (în 2010, avea un venit anual estimat la peste 40 de milioane de dolari). “Realism de supermarket” sau nu, stilul lui te prinde în plasă, te ține strâns și te face să redescoperi plăcerea cu care citeai ca o nebună, în studenție, exact în mijlocul sesiunii. De aceea, și Revelionul mi l-am petrecut cu familia și “Regele”.

Impulsul pentru a citi “Misterul regelui” l-am găsit pe www.haibun.md