Ce au ungurii şi noi nu:

de exemplu, săli de sport- imense ca nişte mall-uri, cum nu ştiu să existe la noi, cel puţin în Bucureşti. M-a uimit să văd luni, la ora 8.30, un grup de unguri înfirbântaţi şi cu obraji rozalii, dând pe dinafară de energie, mai să ne proiecteze pe perete în graba lor de a ieşi din sala de sport. Sau, mai corect spus, hala de sport.

Numai la parter am numărat cel puţin 4 săli mari de squash – un sport favorit la unguri, cu turnee în toată regula (centrul are în total 8 săli de squash….), 2 mini terenuri de fotbal, o sală de aerobic având aproximativ 150 metri pătraţi, solar, saună, vestiare generoase, restaurant.

Asta e doar ceea ce am putut vedea la parter dintr-o privire. Însă, centrul mai are încă un etaj unde se desfăşoară activităţile de box, fitness, spinning, yoga. Tot aici mai sunt şi două saloane de biliard pentru nefumători-fumători, bowling, darts, wellness…şi deja m-am plictisit enumerând….:).

Accesul în centru se face pe baza unei brăţări ca de ceas, care îţi permite nu doar intrarea în săli, dar şi încuierea dulapului din vestiar. Simplu şi elegant.

Ca să înţelegi pe deplin despre ce dimensiune vorbim,  spun că centrul are în total 6 000 metri pătraţi şi se găseşte în Buda, partea stângă a imaginii de mai jos – după gustul meu, mult mai spectaculoasă decât Pesta.

Privind de aici, de sus, de unde am surpins şi eu cele două părţi ale Budapestei, realizezi grandoarea unui oraş cu o populaţie comparabilă cu a Bucureştiului, dar infinit mai afirmată cultural şi mai conştientă de propria-i valoare. Pânza impresionantă de băi termale, monumentele, clădirile, multitudinea statuilor, reţeaua de metrou, podurile peste Dunăre sunt spectacole în sine. Este pentru a doua oară când vizitez Budapesta. E un oraş în care m-aş întoarece pentru un alt sejur şi aş mânca o supă de peşte pe malul Dunării, la restaurantul în care o orchestră de unguri “qui ont travaille a Paris” ne-a cântat la ureche Deşteaptă-te române, Ionel, Ionelule, Sanie cu zurgălăi şi încă vreo două melodii. M-a suprins plăcut şi extrema amabilitate a ungurilor.

Spunându-ţi toate acestea, să nu credezi că sunt în fund de admiraţie faţă de poporul ungar. Vegetativ, port şi eu ca mulţi alţi români, povara istoriei. Dar, dincolo de aspectele fragile pe care nu le discut aici, reprezintă un model de civilizaţie şi trebuie considerat ca atare. Şi dacă ne mai “opărim” când vine vorba de “Hello Budapesta!” rostit de vreun străin care vine la Bucureşti, să mergem la vecini să înţelegem de ce.

Revenind la “hala” de sport în care s-a desfăşurat trainingul de instructori Zumba Toning, o singură concluzie, neplăcută pentru noi, românii, pot să trag: ungurii fac mai mult sport. Altfel n-ar putea exista asemenea săli imense. Ajută concluziei mele şi faptul că la finalul lui 2011, o statistică publicată de Ziarul Financiar (din păcate nu am păstrat link-ul) arăta că un român dintr-o sută  face sport; în timp ce la bulgari raportul este de 1 la 10, polonezi, slovaci, unguri 3 la 10.

Ce departe suntem……!