Nu schiezi, ce să faci totuși la munte

Vara trecută, povestesc unui prieten despre vacanța noastră, a patra (știu, zâmbiți!), la Eforie Sud (asta și datorită gazdelor noastre primitoare și drumului scurt). Îmi arăt indignarea că, în toți anii aceștia, nu s-a schimbat mai nimic (în bine) pe litoralul românesc. Replica pe care o primesc: ”sunteți masochiști….!”

Abia întorși dintr-o scurtă vacanță petrecută la Bușteni, Azuga, Sinaia, îmi promit că nu-i voi mai povesti, știind că el s-a întors de curând dintr-o vacanță de schi în Italia….

Cei masochiști, ca noi, continuă să meargă prin aglomerația din România, dar asta nu poate fi iremediabil rău, mai ales când ai copii care abia își descoperă țara, cu bune și cu mai puțin bune. Exceptând cantitatea obligatorie de ”adidași ocazionali” cu vedere la gleznele goale, în plină zăpadă, la cota 1 400, zilele petrecute pe vârful muntelui n-au fost tocmai rele, la asta contribuind și temeperatura ridicată, ca de primăvară. 

Pârtia Kalinderu

Fiecare zi a fost dedicată descoperirii unei pârtii. Am început cu pârtia Kalinderu din Bușteni. Deși în plină vacanță școlară, pârtia nu mi s-a părut foarte aglomerată. Timpul de așteptare la telescaun a fost scurt, pârtia – rezonabil amenajată, loc de parcare suficient la baza muntelui. 

Ajuns sus, chiar dacă nu ești schior, tot ai ce face, în afară de poze și selfiuri. Chiar în apropierea telescaunului, coborând o pantă pieptișă și alunecoasă (suficient de ascuțită cât să scoată bine năduful dintr-o persoană sedentară), dai de o pârtie special amenajată pentru săniuțe. Locul este împrejmuit, nu riști să plonjezi în gol. Coborârea cu sania e ușoară ca gândul bun, urcarea….- pentru cei antrenați. Epuizat de urcuș, poți ședea pe pufurile risipite în susul pârtiei, eventual, la un pahar de vin fiert procurabil din căbănuța învecinată cu locul de închiriere a săniuțelor (10 lei/zi închirierea unei săniuțe). Pentru copii, dar și pentru adulții antrenați poate fi o activitate mai bună chiar decât la sala de sport.

Se spune că schiatul este un sport scump și chiar așa și este; lucru care, de cele mai multe ori, nu are de-a face și cu buna creștere: schiorii care urcau cu telescaunul își scuturau – ca un scuipat în cap – schiurile de zăpadă tocmai când ajungeau deasupra ”săniuțarilor”.

Pârtiile de la Azuga

Ziua dedicată descoperirii părtiilor de la Azuga a fost cea mai apreciată de copiii mei, asta și datorită snowtubing-ului, mai ușor, mai comod (grație colacului) și mai spectaculos decât datul cu săniuța. Culoarul creat prin zăpadă face colacul să alunece ca o bilă într-un tub. Alunecă, te răsucește, te ridică ușor pe peretele de zădadă (aici ai senzația că, într-o clipită, ești pe partea cealaltă a culoarului), dar ajungi cu bine la destinație. Urcușul pe picioare nu este așa de complicat ca pe panta de săniuțe, lucru încurajator și pentru sedentari sau sportivii ocazionali. Pe Ștefan, transpirat tot, abia l-am putut dezlipi de colac. Deși relativ aglomerat, nu am simțit că mă calc pe bătături cu nimeni. Mi-am reîntâlnit chiar o fostă colegă, mamă a trei fete, toate schioare (plus ea), care mi-a făcut următorul calcul: ”Eu câștig 100 de lei pe zi, aici, 100 de lei te costă ora de schi. Este foarte scump. La câtă aglomerație este, ar putea să reducă puțin prețurile. În plus, cea mijlocie preferă acum placa, iar asta e mai scumpă, ca să nu mai pun la socoteală faptul că îi crește piciorul și, de la an la an, are nevoie de o placă nouă.” 

Pârtiile Sorica și Cazacu

Mi s-au părut mult mai apropiate de nevoile copiilor (de aceea și prezența lor în număr mare) și mai bine amenajate, cu grade de dificultate diferite, cu un sistem de urcare a pârtiei dedicat exclusiv schiorilor. După ce am făcut snowtubing cât ne-au ținut curelele, am urcat cu telegondola pe vârful Sorica. Vântulețul nu te lasă să înalți drona și să faci fotografii cu ea, așa cum și-ar fi dorit Ștefan, dar  o bătaie cu bulgări și o odihnă, mângâiați pe creștet de cerul atât de aproape parcă și soarele blând, tot ne-au bucurat. Amatorii de cafea la pahar pe vârful Sorica au un loc de savurat, cu 2-3 mese amplasate într-un punct de belvedere.  În ceea ce privește mâncarea, dacă te mulțumești cu un bulz la staniol, pregătit pe loc de ciobanul Vasilică, care nu mai e atât de cioban, de vreme ce și-a pus și mănuși de bucătar…., și un sandwich, e perfect. Dacă nu, alte variante nu prea ai acolo, la botul calului. Asta cu mâncatul și….piș…. – pardon – toaletele e încă o mare problemă. În Azuga nu ne-am încumetat să căutăm un loc mai spălat unde să mâncăm. Ne-am pus speranța că, întorși în Bușteni, vom găsi mai lesne. Greu, însă. Nu prea ai unde. Am intrat într-o ”Casa Ancuței” care părea mai populată decât ”La turcu”, unde ”mănânci și bei ca un sultan” și unde bătea vântul. Dezamăgire și la Ancuța…. Îți alegi, de pildă, paste zicând că nici măcar un bucătar începător nu le poate rata. Și totuși, pastele au fost fierte până ce s-au prins, după care au fost înecate într-un soi de pastă de brânză din care Ștefan a pescuit o bucățică de plastic.

Proprietarul pensiunii de 4 stele (Bușteni), unde ne-am cazat, ne-a explicat că, în afara sezonului de schi, Azuga este ”moartă”. Cât despre micul dejun luat la pensiune, contra cost, iarăși tristețe mare. Am cerut, de pildă, ardei (dispuneau doar de roșii și castraveți) și nu aveau, dar, dacă mi-aș fi dorit, a doua zi, ar fi cumpărat…. (la doi pași exista un Penny market….). Două zile la rând, ne-am mulțumit cu o felie de pâine, omletă și cafea (exact ca într-un roman de Murakami, în care un tânăr agent publicitar mănâncă omletă în fiecare dimineată în barul din apropierea casei).

Sinaia Cota 1400

A treia zi, la Sinaia, am ajuns la telecabină în jurul orei 10.00. Și bine am făcut. Mai târziu s-au aglomerat și parcarea de la bază, și telecabina. Am urcat cu telecabina (an construcție 1970) până la Cota 1  400. Aici, zăpadă multă, lume multă, mai echipată și mai puțin echipată. Locul – ceva mai animat și mai pestriț decât pe Kalinderu, asta și datorită faptului că poți ajunge și cu mașina. Chiar dacă ai cumpărat bilet pentru telecabină, ca să eviți așteptarea de câteva minute, poți lua, până la Cota 2 000, telescaunul (de patru persoane).

Peisajul văzut din telescaun este o încântare pură și aproape palpabilă (grijă mare la telefon; la un cât de mic gest necontrolat îl poți vedea plonjând în zăpadă), urcușul nu foarte abrupt. Munții văzuți de sus, acoperiți complet de albul lucitor al zăpezii, cerul de un albastru clar sunt cea mai mai bună lecție de zen.

Sinaia Cota 2000

La Cota 2 000 e senin, soare, dar și mult vânt. Trebuie să fii bine echipat. Chiar nu merge în adidași cu vede la gleznele goale. De jur împrejur, imensitate albă și schiori, mari și mici, fojgăind de colo-colo. Cei aventuroși, cu schiuri sau cu placă, urmează drumul neamenajat de sub telescaun, unii mai nimeresc în nas sau printre brazi. Datul cu săniuța la Cota 2 000 e anevoios (deși erau câțiva curajoși), pare mai riscant, în plus, bate vântul. 

În așteptarea telecabinei (aici aglomerația se rarefiază precum aerul), poți lua un ceai, șoric, o bucățică de slană sau chiar o ciocolată întregă din dotarea proprie, dacă simți că, pe vântul ăsta, ți-a scăzut glicemia (n-a fost cazul nostru, dar i-am văzut pe alții bine ”dotați”).  

Cum, după coborâre, aveam să ne continuăm drumul spre București, am hotărât să luăm prânzul la unul dintre cele 2 restaurante de la Cota 1 400. Deși te-ai fi putut bronza și admira peisajul de pe terasă, accesul nu era permis din pricina riscului zăpezii adunate pe copertină. Au pierdut astfel niște dornici de cafea, ceai și peisaj. Stăteau înșirați în buza pantei, care în picioare, care pe zăpadă, care la un mic sănius. Intrați în restaurant, ne-am întors cu treizeci de ani în urmă (curat masochism din partea noastră, nu-i așa?). Mirosul puternic de mâncare făcea  casă bună cu animalele împăiate cu mulți ani în urmă și cu florile (asemănătoare celor pe care le vezi de obicei pe scările blocurilor), răsărind de pretutindeni, din tavan, de pe mesele de sprijin. Locul era ticsit de obiecte grele, vechi și inutile, în perfect acord cu mocheta a cărei culoare nu se putea distinge cu niciun chip. O ghirlandă de globuri, prăfuită, ieșea de printre flori agățate de tavan ca un popândău de câmpie. Mi-am amintit atunci despre impresiile prietenului meu care și-a petrecut vacanța în Italia: ”Dumitra, îți era pur și simplu milă să calci cu clăparii în restaurantul acela pe de vârful muntelui…..”  

Pârtiile din Busteni:

1. Kalinderu 1 – medie, 1500 m

2. Kalinderu 2 – medie spre grea, 1500 m

3. Un Fun Park dotat cu: partie pentru incepatori (150 m), baby ski (120 m),  pista tubing, banda transport, karusel pentru copii si un tobogan (500 m).

Partiile sunt deservite de un telescaun, un un baby ski si o banda de transport, iar Partia Kalinderu 1 este iluminata.

In Azuga sunt peste 7 kilometri de partii omologate, 4 partii medii plus variantele lor si o scurta portiune dificila si inca 4 partii usoare cu variantele lor. Partiile sunt deservite de o telegondola, sase teleschiuri si o banda transportatoare pentru incepatori.

Partiile din Azuga:

1. Sorica – medie, 2100 m
2. Cazacu – medie + o portiune dificila, 2200 m
2a. Cazacu Varianta – medie, 340 m
2b. Cazacu Statie – medie, 720 m
3a. La Stana – usoara, 910 m
3b. Azuga Sud – usoara, 770 m
4. Cazacu Baby Ski – usoara, 110 m

Domeniul schiabil Sinaia este format din 4 partii usoare, 8 partii medii si 3 partii dificile, insumand aproape 17 kilometri schiabili. Partiile sunt deschise in functie de grosimea stratului de zapada, dar si de  conditiile meteo din statiune sau de la Cota 1400 si Cota 2000. De aceea, cel mai indicat este sa va informati de fiecare data cand doriti sa mergeti la schi in Sinaia, despre grosimea stratului de zapada pe site-ul www.i-tour.ro si despre conditiile meteo la numerele de telefon: Telecabina Sinaia: 0244-311674 si Telecabina Cota 1400: 0244-311872.

1. Valea Dorului 1 – medie, 775 m, deservita de telescaun
2. Valea Dorului 2 – medie, 804 m, deservita de telescaun
3. Valea Dorului Varianta – medie, 895 m, deservita de telescaun + 3a si 3b – trasee de 500 m si 1000 m
4. Valea Soarelui – medie, 1190 m, deservita de telescaun
5. Scandurari – medie, 505 m
6. Drumul de Vara – medie, 1800 m, deservita de telecabina + 6a – traseu, 1300 m
7. Tarle – dificila, 950 m, deservita de telecabina
8. Papagal – dificila, 900 m, deservita de telecabina
9. Carp – dificila, 1382 m, deservita de telecabina
10. Incepatori – usoara, 173 m, deservita de telecabina
11. Partia Noua – medie, 2000 m, deservita de telegondola
12. Valea Soarelui 2 – usoara, 1200 m, deservita de telescaun
13. Laptici 1 – usoara, 1900 m, deservita de telescaun
14. Laptici 2 – medie, 900 m, deservita de telescaun
15. Gondola – usoara, 150 m, deservita de teleschi
16. Valea cu Brazi – medie, 400 m, deservita de telegondola