Pe valurile Convenției de fitness 2013 – ziua 2

Ziua spectacolului

Conventie fitness 2013Z139Sunt unii oameni care, deși stau cu fundul în sus, camera de filmat/aparatul tot îi iubește. Poți s-o numești carismă, poți s-o numești prea plin, poți s-o numești conștiința propriei valori, poți s-o numești cum vrei. Un lucru e cert – locul acestor oameni este pe scenă: iubesc scena și scena îi iubește pe ei. Lipiciul la lentilă nu ține nici de numărul diplomelor, nici de numărul kilogramelor și nici de proeminența pătrățelelor de pe abdomen….; nici măcar de vârstă. E acel nușce care ține publicul agățat de ecran sau umple sala – sau nu. Se poate perfecționa, dar dacă sâmburele nu-l ai, pur și simplu nu-l ai.

Înainte să scriu textul pe care îl citești acum, am revăzut pozele făcute azi, în a doua zi a celei de-a treia Convenții de fitness de la București – ziua spectacolului aș numi-o eu. Voit, am lăsat să se scurgă câteva ore de la încheierea evenimentului până să scriu, tocmai pentru ca impresiile, senzațiile să se decanteze și să se așeze precum nisipul pe fundul apei.

Programele de tip aerob/cardio fac legea

A fost, ziceam, ziua spectacolului, dar și a extremelor. În vreme ce sălile în care s-au ținut ore de Strip 45dance (Jorge Mix), Kangoo latino (Cristina Androne și Cristian Stanescu),  Khai Bo (Troy Dureh, Andreea Zaragiu, Adrian Borozan, Cris Harper), Dance explosion (Jose Martinez), Kangoo fat-burning (Kinga Sebestyen), Afromoves (Richmond Bachia), Rebound aas (Dana Beltechi) s-au umplut peste maximum admis, altele abia au ”încăput” 10-15 oameni.

Pe de o parte, o cauză pare să fi fost oboseala după o primă zi cu 7 ore de mișcare la foc automat, pe de altă parte, fenomenul arată deja o coagulare a publicului în jurul unor master traineri și programe care au (căpătat) priză nu doar la instructorii care le predau, dar și la public.

O pepinieră de traineri/prezentatori foarte tineri

Spre deosebire de ediția precedentă a Convenției de fitness, anul acesta numărul trainerilor-Conventie fitness 2013Z117prezentatori români a crescut. Pepiniera s-a lărgit, nume noi și tinere precum Casiana Stoica (Sibiu), Cristina Hagiescu, Adela Iacob, Andreea Zaragiu, Gabriel Ghiță (toți din București) au apărut în peisaj grație muncii și talentului lor, dar și apariției a două școli importante de fitness: Fitness Scandinavia și Move on, ambele cu un portofoliu de cursuri și workshopuri adaptat nevoilor în creștere ale industriei românești de fitness. Cred în concurență, cred în competiție, iar cel care ar merita să câștige cel mai mult ar trebui să fie publicul care frecventează sălile de sport.

Zumba? De ce nu și Kangoo latino

9Am văzut deopotrivă o creștere în greutate și carură (la figurat, desigur 🙂 ) a Cristinei Androne (pe care rolul latino girl pe ghete Kangoo a prins-o de minune) și a lui Cristian Stănescu. Cei doi au avut două publicuri: unul care a executat mișcările de Kangoo (cel mai numeros) și cel care a executat clic-uri cu arătătorul pe aparatul de filmat/fotografiat. S-au simțit ca peștele în apă, sunt deja o echipă bine sudată (i-am văzut și anul trecut la o frumoasă oră de Capoeria), funcționează ca un ceas, se completează bine și fac un contrast foarte bun.

Cristina Androne nu mi-a displăcut nici alături de Eliza Luca și Casiana Stoica în Aerobic fever, dar echipa are încă nevoie de un rodaj mai mare în această ecuație de 3. Probabil că la următoarea Convenție le vom Conventie fitness 2013Z138vedea la întregul potențial pe care, cel puțin eu, știu că îl au pentru că l-am văzut la lucru în diverse ipostaze. Oricum, o formulă interesantă, provocare pe măsură. Bravo pentru debut Casianei!

Afromoves – altceva în peisaj

Deși mușchii abdominali mi-au fost puși la grea încercare din pricina prânzului peste care am sărit, m-am delectat văzându-l pe Richmond Bachia Conventie fitness 2013Z133(Afromoves) mișcându-se pe ritmuri africane, acompaniat la tobe de al său percuționist. A fost poate cel mai așteptat moment al Convenției, cu atât mai mult cu cât, de 6 ani, Richmond pare să fi stat departe de acest program de fitness care l-a consacrat în Norvegia și Suedia.

Mi-a plăcut intermezzo-ul (dacă a fost spontan, cu atât mai frumos) care a separat sala în două, fiecare parte făcând pe rând mișcări distincte. Dar apogeul, la creme de la creme a orei, a fost ”hora” în care a intrat și Pedro Camacho (Zumba), duetul Richmond-Pedro fiind, de departe, cuplul cel mai exploziv al Convenției. M-aș duce oricând să revăd acest ”duel” spontan plin de sare, piper, ciocolată, chili, scorțișoară și sos catifelat de muzică africană….. 🙂

Dacă în prima parte a articolului am privilegiat emoția și bucuria de a fi participat la un astfel de eveniment,  pentru final am păstrat calculul matematic prin tragerea liniei cât se poate de drept și de constructiv; pentru că un astfel de eveniment, cu toate neajunsurile lui, e un mare pas pentru industria autohtonă de fitness, dar mai ales pentru cei la a căror sănătate (putem) contribuim: publicul din sălile de sport.

47Plusuri: Convenția de fitness de anul acesta a crescut în dimensiuni, în număr de participanți și de traineri-prezentatori români și străini; a răspuns în mare parte așteptărilor celor înscriși și a adus mai aproape concepte/programe care se bucură de succes în Occident sau chiar peste Ocean. Participanții mult mai bine pregătiți, informați, să absoarbă noile tendințe din industrie, trainerii români mai dezinvolți, mai comunicatori, mai zâmbitori.

Minusuri: Cele mai multe minusuri se trag din alegerea locației, hotelul Marriott. Dar pentru că 10 ani 46meseria pe care am avut-o (om de comunicare) a presupus și organizarea de evenimente mari, de anvergură, nu mă grăbesc să arunc cu piatra. Bucureștiul, spre deosebire de celelalte capitale din jur, are un handicap enorm în ceea ce privește spațiul expozițional sau de evenimente. În plus, o manifestare de sport are nevoie de amenajări speciale (un anume tip de podea), piscină, aerisire bună, vestiare, garderobă, restaurație/catering și trebuie să fie accesibil și celor care vin din alte orașe. Acestea fiind precizate, decizia de a acoperi mocheta sălilor acestui hotel cu linoleum a fost una neinspirată. Desprins și mișcat în valuri de către mulțime, linoleumul nu numai că a înghițit din spațiul și așa insuficient pentru câți participanți s-au înscris la unele discipline, dar a pus reale probleme de siguranță corporală.

Așa se face că mulți au fost nevoiți să aboandoneze sau, cei care nu s-au dat bătuți, să suporte ghionturi și picioare – neintenționate, cred 🙂  – de la colegii din jur.

În fine, multe coregrafii n-au ținut cont de distanța mică dintre participanți și de spațiul de manevră redus, ceea a creat un decalaj mare între ceea ce se arăta pe scenă și ceea ce se putea face jos, în sală.

Una peste alta, un eveniment așteptat, reușit și absolut indispensabil.

Convenția de fitness 213 – Ziua 1

Conventie fitness 2013Z118Update 1: Cris Harper – o supriza foarte plăcută. El a susținut singur sau alături de alți colegi reprezentând Conceptul Fight Klub (prezentați mai sus sau în articolul de ieri) ore de Capoeria, BEAT BOX, MMACISE (sacii de box sunt culcalți la podea), KHAI BO, BAG BOXING, KICK ASS BOOTCAMP. Boxul, ca sport în sine, nu mă atrage defel, dar ceea ce a făcut Cris Harper în cele două zile, modul lui de lucru și de a interacționa cu participanții, mi-au plăcut mult. Dacă voi fi invitată la vreuna dintre orele lui, nu voi avea nici o ezitare în a merge. Chiar și în Marea Britanie.  🙂

 

6Update 2: Jorge Mix (Chile) – o altă apariție (revenire) interesantă la Convenția de fitness. Încă de la prima oară, a incendiat sala cu mișcările și unduirile senzuale ale unui antrenament experimental de STRIP DANCE. Nu s-a dezbrăcat nimeni, dar cu siguranță cafeua ar fi dat în clocot dacă ar fi fost pusă la un metru distanță de podea. Jorge a întreținut atmosfera ca un adevărat showman. A servit doamnelor (în proporție covârșitoare) un ”mic dejun” diversificat cu ritmuri de Hip Hop, Pop, Jazz, Latino. Fetele s-au simțit excelent, l-au aplaudat la scenă deschisă. Jos pălăria, Jorge Mix!

Related Posts

  • Vrei coapse sexy? Lucrează cu greutăți!Vrei coapse sexy? Lucrează cu greutăți! Sa ne revenim, deci! Pastele a trecut, ca maine vom fi la mare.... Pentru coapse tonifiate si sexy, nu exista alta cale decat aceea a exercițiilor cu greutatea propriului corp sau greutati aditionale + grija la farfurie. Multele ore de alergare fara exercitii de fitness s-ar putea sa nu […]
  • Terină-drob de pui și legumeTerină-drob de pui și legume În mod tradițional, drobul se face din măruntaie de miel (inimă, ficat, plămâni) și prapur. Pentru cei care nu mănâncă carne de miel, eu fiind inclusă aici, rețeta de drob pe care o propun mai jos poate fi o variantă potrivită și chiar atentă cu silueta. INGREDIENTE: - 400 gr. […]
  • Video – cum să crești mobilitatea umerilor, spateluiVideo – cum să crești mobilitatea umerilor, spatelui Spatele doare. Și e normal să nu mai avem chiar o ținută dreaptă. Umerii cad spre față, burta se lasă peste betelia pantalonilor, amplificând vizual circumferința taliei.  Exercițiile de fitness se pot adapta unei persoane care are mai puțină forță în brațe, umeri, spate și […]
  • Bookfest 2022 – o privireBookfest 2022 – o privire Curg peste noi ca grindina de ieri topurile cu cele mai vândute cărți la Bookfest, dar și poze-turnuleț ale oazelor de cititori făloși cu achizițiile ca de niște cărți de vizită cu ștaif, numa` bune de pus în portvizitul ingrat al FB (eu fiind printre 🙂 ).Câteva considerații păgâne, […]
  • Micuț îndreptar de bunuțe practici zuckerbergieneMicuț îndreptar de bunuțe practici zuckerbergiene - Când cineva scrie o urare pe peretele tău, simpatic e să răspunzi tot acolo sau măcar să arăți, printr-un like sau orice emoticon, că ai văzut postarea. Dacă nu vrei să răspunzi, n-ai chef, timp, nu-ți lasa data de naștere vizibilă, publică. Ascunde-o din sectiunea ”Despre […]

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *